PREMIERĂ la USR: Partidul se reunește în prima CONFERINȚĂ NAȚIONALĂ. VEZI când va avea loc
- Ana Petrescu
- 11 ianuarie 2017, 18:34
În jur de 400 de membri ai USR svor participa, în perioada 13-15 ianuarie, la Sibiu, la prima conferinţă naţională a partidului, anunță formațiunea într-un comunicat de presă.
"Între 13-15 ianuarie 2017 membrii USR din toată ţara se vor întâlni la hotelul Ibis din Sibiu pentru a dezbate rezultatele post-campanie şi viitorul tinerei formaţiuni politice, Uniunea Salvaţi România. Concepută iniţial ca un teambuilding al echipei extinse, întâlnirea de la Sibiu s-a transformat, prin implicarea membrilor din teritoriu, într-o conferinţă naţională, pe a cărei agendă se regăsesc teme de interes imediat precum "Curente ideologice în USR", "Extindere teritorială", dar ţi o analiză a campaniei electorale din 2016 din perspectiva partidului", scrie în document.
La eveniment vor participa liderul USR Nicuşor Dan, vicepreședintele USR, Clotilde Armand, membrii şi preşedinţii celor 42 de filiale naţionale, dar şi 28 de deputaţi şi 11 senatori desemnaţi să reprezinte partidul în Parlament.
Lucrările USR se vor încheia duminică, 15 ianuarie la ora 12.00 printr-o conferinţă de presă susţinută în sala Turandot a Hotelului Ibis de Nicuşor Dan, preşedintele USR şi Raluca Amariei, preşedintele Filialei USR Sibiu.
De asemenea, senatorul USR, Mihai Goțiu, a spus pentru EVZ, că primul Congres al formațiunii este probabil să aibă loc în această primăvară, în martie sau cel târziu aprilie.