USR trece printr-o nouă criză după ce au apărut afișe anti-Vlad Voiculescu pe toate sediile de partid din Capitală. Scandalul a plecat de la numirea Oanei Sivache, o apropiată a sa, într-o funcție de conducere la ASSMB, deși este acuzată de luare de mită.
USR, pe un butoi cu pulbere: Afișe anti-Vlad Voiculescu
Mai exact, mai mulți membri USR din Capitală sunt nemulțumiți de faptul că Vlad Voiculescu a numit-o pe Oana Sivache într-o nouă funcție la Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB). Fostul ministru nu a ținut cont de faptul că apropiata sa este implicată într-un dosar de corupție încă din acea perioadă când era șefa instituției.
În semn de protest, cei de la USR au lipit afișe pe sediile din Capitală cu mesaje care-l critică pe Vlad Voiculescu, președintele filialei din București, unde a fost etichetat ca fiind „groparul USR București”.
Unul dintre mesajele de pe sediul USR: Stop numirilor din pix
Pe afișele puse pe sediile din Capitală se poate citi: „Stop numirilor din pix” sau „Corpuția ucide”. Un alt mesaj: „Vlad Voiculescu, groparul USR București”. Acestea sunt doar câteva dintre mesajele afișate pe sediile din Capitală.
Așadar, pe pereții sediilor au apărut afișele (foto) cu mesaje împotriva lui Vlad Voiculescu. Fostul ministru este numit „groparul USR București”. Afișele mai conțin mesaje precum:
- „Stop numirilor din pix”,
- „Corupția ucide”,
- „Vlad Voiculescu, groparul USR București”.
USR-iștii au pornit acest protest deoarece Vlad Voiculescu a făcut o nouă numire „din pix”, pe cea a Oanei Sivache. Aceasta a fost „unsă” cu un post în consiliul de administrație al companiei și, de asemenea, cu funcția de director la ASSMB. Numirile au fost făcute după ce Sivache a iesit de sub control judiciar.
Oana Sivache a fost demisă de Nicușor Dan
Oana Sivache, care a fost demisă din funcția de director general al ASSMB de către Nicușor Dan, a revenit în funcția de director pentru proiecte și programe. Ce este și mai interesant, această decizie a fost luată de actualul director general al instituției, fost adjunct al Oanei Sivache și membru al Sectorului 5.
Mai mult, potrivit unor surse, decizia ar fi fost luată de Vlad Voiculescu fără să se supună la vot în biroul municipal și fără să aibă vreo discuție în prealabil cu cei din PMP, informează antena3.ro.