USR nu mai are răbdare cu CCR! Ce îi nemulţumeşte

Sursa foto. EVZ

USR atrage atenţia că membrii CCR au amânat pentru a treia oară luarea unei decizii legate de legea privind noul sistem de impozitare a pensiilor de serviciu.

USR: peste 3 miliarde de lei s-au dus, în plină pandemie, către pensiile speciale.

Mesajul postat de USR pe social media: Pensiile speciale uriaşe, unele de 60-70.000 de lei pe lună, vor fi plătite în continuare, prin grija CCR. Până când? Nu se ştie. La cinci luni de la adoptarea în Parlament, legea privind impozitarea pensiilor speciale nu doar că nu a intrat în vigoare, dar nici măcar nu a trecut de filtrul Curţii Constituţionale. Astăzi, judecătorii CCR au amânat pentru a treia oară luarea unei decizii. Motivul amânării este, de data aceasta, izolarea unuia dintre judecători, data trecută a fost invocată necesitatea de a aştepta puncte de vedere de la preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi de la alte autorităţi publice, a scris USR, pe Facebook.

Reprezentanţii Uniunii apreciază că 7 din cei 9 judecători CCR, beneficiari de pensii speciale, nu au niciun interes să ia o decizie în sensul diminuării acestora

Adevărul este că 7 din cei 9 judecători ai Curţii Constituţionale, chiar ei beneficiari de pensii speciale, nu au niciun interes să ia o decizie prin care să-şi vadă micşorate veniturile lunare. Cum, de altfel, nu au un interes real nici mulţi politicieni dintre cei care se laudă public că susţin eliminarea şi/sau impozitarea pensiilor speciale. Cât tărăgănează CCR luarea unei decizii, alte sute de milioane de lei pleacă din bugetul statului în conturile specialilor. Mai mult, din iunie până în septembrie, peste 3 miliarde de lei s-au dus, în plină pandemie, către pensiile speciale, după ce, prin atacul la Curtea Constituţională, a fost împiedicată intrarea în vigoare a legii privind impozitarea pensiilor speciale", menţionează sursa citată.

Reamintim că: Curtea Constituţională a României a amânat miercuri, pentru 8 decembrie, pronunţarea unei decizii pe sesizările Avocatului Poporului şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu legea privind noul sistem de impozitare a pensiilor de serviciu, au declarat oficiali ai CCR..

Instanţa supremă susţine că Legea pentru modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal este neconstituţională în ansamblul său, deoarece încalcă dispoziţiile mai multor articole din Constituţie, potrivit celor relatate de Agerpres.