Croatul Marin Cilic, cap de serie numărul 16, l-a învins uşor, în trei seturi, pe japonezul Kei Nishikori, favorit numărul 10, în finala turneului de la US Open.
Cilic, care a jucat prima finală a unui turneu de Mare Şlem din carieră, l-a învins în mai puţin de două ore (114 minute) pe Nishikori, care de asemenea se afla în faţa primei finale majore. Croatul s-a impus cu scorul 6-3, 6-3, 6-3.
Marin Cilic devine al doilea croat care se impune într-o finală a unui turneu de Mare Şlem, ultimul conaţional care a realizat această performanţă fiind Goran Ivanisevic, care în anul 2001 s-a impus la Wimbledon, în faţa australianului Patrik Rafter. Goran Ivanisevic, care a fost primul tenismen din circuit care a câştigat Wimbledonul din postura de beneficiar al unui wildcard, este şi antrenorul lui Cilic.
De cealaltă parte, Kei Nishikori a devenit primul tenismen din Japonia care a ajuns în finala unui turneu de Mare Şlem.
Finala de la US Open a fost una atipică, fiind pentru prima oară din anul 2005 când în finala unui turneu de Mare Şlem nu joacă măcar unul dintre tenismenii consideraţi The Big Four (Roger Federer, Rafael Nadal, Novak Djokovic şi Andy Murray).
Pentru câştigarea trofeului, Marin Cilic a pus mâna pe un cec în valoare de trei milioane de dolari, în timp ce prezenţa în finală i-a asigurat lui Nishikori un cec în valoare de 1,45 milioane de dolari. Premiile din acest an de la US Open au fost cele mai mari din istoria turneului, au anunţat organizatorii.
De asemenea, performanţa realizată de Marin Cilic l-a propulsat pe croat până pe locul 12 în topul ATP, în timp ce Kei Nishikori şi-a asigurat reintrarea în top 10, urmând ca după acest turneu să ocupe poziţia 8 (cea mai bună din cariera sa) în clasementul celor mai buni tenismeni din lume.