Urzeala tronului în PSD. Ce i s-a promis lui Dăncilă în schimbul partidului
- Mihaela Dan
- 25 noiembrie 2019, 12:25
Înfrângerea zdrobitoare a Viorică Dăniclă la alegerile prezidențiale încinge spiritele în PSD. CU toate că este o „tradiție” ca perdantul să își dea demisia de la conducerea partidului, Viorica Dăncilă a anunțat că va face acest pas doar dacă Congresul va vota acest lucru.
Bineînțeles că există planuri ascunde pentru a o elimina pe Dăncilă de la conducerea PSD.
„Vreau să le mulţumesc celor care au mers la vot, tuturor celor care au votat cu inima. Vom vom face numărătoare paralelă pentru că atunci vom aveam cu adevărat rezultatul votului. Am recuperat voturile pe care le-am pierdut la europarlamentare iar azi avem peste trei milioane de voturi, ceea ce înseamnă că avem voturile pe care le aveam la parlamentarele din 2016 și care ne-au permis să intrăm la guvernare”, a declarat Dăncilă după aflarea rezultatelor.
În apărarea ei, Dăncilă a declarat că partidul nu și-a revenit după espisodul „Dragnea”, iar ea a obținut mai multe procente față de cele cu cât era cotată la început (9%).
Ce spun liderii PSD
„Vreți să vorbimb în această seară despre decapitări, cuțite lungi, săbii. Nu ar fi corect și nu din partea mea. Nu am venit aici nici să cântăm prohodul, nici să facem calcule ce se întâmplă de mâine”, susține Gabriela Firea, vicepreședinte PSD
„Eu cred 100% că în diaspora a fost faudă pentru că ați văzut pubele închise, deschise, nesigilate, oameni beți prin secțiile de vot în Grecia, deci harababură”
Victor Negrescu, vicepreședinte PSD: „Modernizarea se poate face dacă luăm decizii împreună cu toți nu doar să așteptăm”, punctează Cătălin Rădulescu, deputat PSD:
Cine o vrea „out” pe Dăncilă
Marcel Ciolacu le-a promis lui Dăncilă și Teodorovici un loc de deputat în următorul legislativ, dar numai în cazul în care îi cedează conducerea partidului.
Și Gabriela Firea ar vrea conducerea PSD, doar că nu mai are susținători în partid.
Pe de altă parte, numirea lui Gabriel Oprea în funcția de vicepreeședinte al partidului îi poate provoca probleme destul de serioase Vioricăi Dăncilă, scrie Stirileprotv.