În 1946, reacționând la un discurs pronunțat de Winston Churchill la Fulton, care a marcat debutul Războiului Rece, Stalin a menționat „Marele Război Patriotic” (denumire pe care ruși au dat-o confruntării cu Germania nazistă) și a declarat: „Uniunea Sovietică a pierdut irevocabil…aproximativ șapte milioane de persoane”.

A fost prima poziție oficială a URSS cu privire la bilanțul războiului. Și totuși, dezvăluie Russia Beyond, era un fake-news. „În fapt, Stalin cunoștea alte date statistice: 15 milioane de victime. Acest număr figura într-un raport care i-a fost înmânat,  la începutul anului 1946, de către Comisia condusă de președintele Comitetului planificării de stat, Nikolai Voznessenski”, a explicat profesorul Viktor Zemskov, de la Institutul de Istorie a Rusiei. 

Zemskov presupune că Stalin dorea să disimuleze amploarea reală a pierderilor, atât în fața cetățenilor sovietici cât și în fața lumii, pentru a nu prezenta URSS ca un stat slăbit puternic de război.

Cu toate acestea, estimarea oficială de șapte milioane de victime nu a durat multă vreme. Majoritatea sovieticilor estimau că acest număr este prea mic. 

În 1965, Nikita Hrușciov, care i-a succedat lui Stalin în fruntea URSS, a menționat o cifră mult mai mare decât cea evocată de „tătucul popoarelor”: 20 de milioane de morți. Această cifră a reprezentat evaluarea oficială pentru restul epocii sovietice. Cifră menționată și de Leonid Brejnev, la care a adăugat „peste”. 
Hrușciov și Brejnev au folosit amândoi expresia „războiul a costat țara…” pentru a aduna sub ea pe toată lumea: cei care au murit pe câmpul de bătălie, victimele ocupației germane, cei care au murit de foame, boli, etc.

După căderea URSS, bilanțul a crescut iarăși. Potrivit ultimelor estimări pe care autoritățile ruse le-au recunoscut oficial, pierderile total (atât în rândurile militarilor cât și în cele ale civililor) s-au ridicat la 26,6 milioane de persoane. Este, la ora actuală (în 2019) evaluarea oficială a pierderilor, cifră pe care responsabilii ruși o menționează în Ziua Victoriei, la diverse comemorări, etc.

Aceste cifre nu cuprind cel de-al doilea Război Mondial, ci mai degrabă războiul dintre URSS și Germania nazistă din anii 1941-1945, cu excepția operațiunilor sovietice din perioada 1939-1941 (invazia Poloniei și războiul de iarnă cu Finlanda) și războiul sovieto-japonez din 1945.

O altă nuanță importantă este că estimarea oficială, dată de ministerul Apărării în 2015, divizează pierderile (26,6 milioane de persoane) în două categorii: 

-Aproximativ 12 milioane de soldați au fost uciși pe câmpul de luptă, capturați (fără a mai reveni în țară) sau dați dispăruți.

Alții (aproximativ 14, 6 miloane de persoane) erau civili morți în zone de ocupație, care au fost transferați cu forța în Germania (și nu au mai revenit în Rusia) sau și-au pierdut viața, victime ale foamei, maladiilor, etc.
Estimarea pierderilor a 26,6 milioane de oameni este oficială (pentru moment) dar ea este departe de a fi singura. Chiar dacă Marele Război Patriotic s-a sfârșit acum 75 de ani, războiul cifrelor continuă, diferiți istorici propunând mai multe maniere de a măsura amploarea pierderilor. 

Pe de-o parte, versiunile existente sugerează pierderi chiar mai importante decât estimările oficiale. Spre exemplu, în 2017, Nikolai Zemtsov, deputat al Dumei de stat, a declarat că „URSS a pierdut irevocabil aproape 42 de milioane de persoane din cauza factorilor de război”.

Această versiune este însă dubioasă: Zemtsov a inclus în această cifră enormă   nu numai persoanele decedate, dar în mod egal și copiii nenăscuți ai războiului, ceea ce este inexact din punct de vedere al demografilor.

Pe de altă parte, opiniile sugerează că cifra de 26, 6 milioane este deja o supraestimare. Într-un articol publicat în urmă cu patru ani, Viktor Zemskov a sugerat că estimarea victimelor de război (11,5-12 milioane) este corectă, dar că numărul pierderilor civile imputabile factorilor legați de război include prea multe persoane: „Aceste statistici include creșterea mortalității în URSS din cauza malnutriției, epuizării la muncă, etc. Nu sunt de acord cu asemenea abordare”, a precizat Zemskov.

Potrivit lui Zemskov este foare dificil de făcut distincția între decesele cauzate de război și cauzele naturale în acest caz, mai precis istoricii ar fi trebuit să includă doar numărul de decese civile cauzate direct de război, adică oamenii uciși de germani, prin bombardamente, cei care au murit în timpul asediului Leningradului- ceea înseamnă 4,5 milioane de victime. Cu pierderi reale de război, asta înseamnă 16 milioane de oameni. Cu toate acestea, statisticile oficiale acoperă un număr mai mare de persoane.

Chiar dacă disputa asupra metodelor de evaluare nu se va opri în curând, un lucru este incontestabil: în timpul războiului, URSS a plătit un preț mare. Istoricii apreciază că, dacă prețul victoriei a fost teribil, prețul înfrângerii ar fi fost incomensurabil.

 

 

 

Te-ar putea interesa și: