"Urşii gunoieri", o problemă pentru autorităţi

"Urşii gunoieri", o problemă pentru autorităţi

Autorităţile din România sunt din ce în ce mai îngrijorate din cauza numărului mare de urşi care se "aventurează" în oraşe, după ce, în ultimii ani, mai mulţi oameni au fost omorâţi, informează AFP.

Jurnaliştii francezi amintesc cazul tânărului de 20 de ani, sfâşiat de un urs săptămâna trecută, în centrul Braşovului.

După tragedie, autorităţile au început vânătoarea animalului ucigaş.

Şeful Asociaţiei Vânătorilor pescarilor din Braşov, Dorel Noaghea, a precizat, pentru AFP, că "urşii bruni nu atacă de obicei oameni". Potrivit lui Noaghea, vinovaţi de cele mai multe incidente petrecute în ultimii ani au fost chiar oamenii, care "nu respectă habitatul animalelor şi le transformă chiar într-o atracţie turistică".

Pădurarul în vârstă de 51 de ani a explicat că urşii din apropierea Braşovului au început să intre în oraş în anii '70, în căutare de hrană, atunci când cartierele s-au extins, apropiindu-se foarte mult de pădure. Localnicii amuzaţi i-au numit "urşi gunoieri".

Urşii, pregătiţi de export

Numărul persoanelor rănite sau omorâte de urşi a crescut ingrijorător, iar autorităţile încearcă să găsească soluţii fără a le face rău animalelor.

"Am lansat un program de mutare a urşilor gunoieri în zone depărtate, unde să aibă suficientă hrană", a afirmat directorul Direcţiei de Biodiversitate din Ministerul Mediului, Mihai Manoiu.

Pădurile din România sunt printre ultimele din Europa în care trăiesc un număr mare de urşi- între 6.000 şi 6.200.

AFP notează că autorităţile au sugerat "exportarea" animalelor către ţări în care speciile sunt pe cale de dispariţie, însă acestea au refuzat deoarece este vorba de "urşi gunoieri". Chiar şi în aceste condiţii, retricţiile impuse vânătorilor nu vor fi ridicate. În sezonul 2007-2008, Bucureştiul a autorizat uciderea a 333 de urşi, "însă numai în zonele în care au avut loc incidente", a subliniat Manoiu.

Ne puteți urmări și pe Google News