Ați văzut la TV descinderile Poliției în comuna cu 7.000 de țigani ursari din județul Ialomița – Bărbulești. Zeci de mașini de poliție și ale Jandarmeriei, cu peste 150 de oameni de intervenție, au pătruns încolonate, în vuiet de sirene, în localitatea unde sute de romi se întorseseră din zonele roșii ale Europei. Asta e metoda forțelor de ordine ca să-i stăpânescă. În urmă cu 29 de ani, altele erau metodele. Le-am constatat la fața locului, printre ursari, în 1991
Evenimentul de acum, când cohorta de polițiști și jandarmi a fost trimisă să verifice dacă ursarii din Bărbulești respectă carantina impusă de autoritățile statului și să-i instruiască dacă n-au habar de ordonanțele militare, mi-a amintit de prima și singura mea vizită în comunitatea lor.
Era spre toamna lui 1991, după incidentul sângeros, catalogat ”război interetinic”, petrecut în comuna Bolintin Deal, din județul Giurgiu, în noaptea de Înviere, 7 spre 8 aprilie. Totul pornise de la un conflict spontan dintre un român şi un rom, soldat cu moartea primului. Românii au incendiat 22 de case țigănești și au distrus două. Poliția și mascații Jandarmeriei au reușit cu greu să împiedice un măcel și i-au sfătuit pe romi să plece din localitate. În următoarele zile, conflictul s-a extins și în comunele Ogrezeni și Bolintin Vale. Presa a fost prezentă din ziua de Paște acolo, iar reportajele jurnaliștilor au fost uluitoare. Colegul meu, Sorin Ovidiu Bălan a transmis non-stop în redacție tot ce se întâmpla. O făcea prin telefonul cu disc fie al primăriei, fie al vreunui român care avusese noroc să-i fi fost instalat postul telefonic.
Vreo lună și jumătate-două a durat conflictul interetnic, cu tensiuni majore și trupe comasate permanent în zona celor trei localități, până când lucrurile s-au liniștit. A fost și momentul în care au apărut în prima linie câteva asociații de apărare a drepturilor romilor.
Am amintit despre gravele incidente de la Bolintin pentru a înțelege de ce ziariștii alergau pe teren imediat ce aflau că undeva, într-o comunitate cu români și țigani, lucrurile escaladează. Dar și de ce polițiștii erau mereu în alertă și făceau tot posibilul, inclusiv prin metodele milițienești de intimidare, să stăpânească situația. Am plecat spre Urziceni, fiindcă primisem informația că romii de acolo se încăieraseră și dăduseră foc unei case. Nu știam dacă conflictul era cu puținii români din localitate sau între ei, ursarii.
”Staborul” din biroul șefului Poliției Urziceni
Când am ajuns în fața sediului Poliției din Urziceni cu Aro-ul redacției, pe care-l foloseam doar când mergeam la un caz prin țară, am crezut că am nimerit în plin asalt al țiganilor asupra instituției. Zeci de bărbați erau comasați pe alee și în spațiul verde, generos, din fața Poliției Urziceni. Colegul fotoreporter a tras câteva cadre pe geam. Am înțeles că grupul era pașnic, în așteptare, abia atunci când un polițist a venit la mașina noastră și ne-a spus că ne așteaptă comandantul în birou, că tocmai ce urcase și bulibașa din Bărbulești cu ”suita”.
În anii aceia de început de libertate, de după revoluție, Poliția nu era atât de închistată ca azi, iar polițiștii, dezbrăcați de haina Miliției, nu se speriau de presă și nu-i considerau pe jurnaliști inamicii lor numărul 1.
În birou comandantului, puhoi de lume. Beligeranții fuseseră chemați la judecată. Două clanuri de ursari din Bărbulești, pe vremea aceea un fel de cartier al comunei Armășești de lângă Urziceni, se luaseră la bătaie cu furci și topoare. Nu mai știu de la ce luaseră, dar unul dintre ursari îl rănise mai serios pe altul din ceata rivală și-i pusese foc la casă. Se jurase că nu se va opri aici. Din acestă cauză și alerta polițiștilor. Nu le trebuia și lor un război ca la Bolintin, chiar dacă de data aceasta se omorau urasarii între ei.
Șeful Poliției Urziceni era foarte ferm și îi ordona bulibașei să-și potolească oamenii din comunitate, dacă nu vrea să o facă el și oamenii lui. Reprezentanții celor două tabere tăceau mâlc, semn că doar bulibașa avea voie să poarte dialog cu comandantul. Iar colonelul le freca ridichia într-un mare fel, trecându-le în revistă toate furtișagurile, afacerile cu firmele fantomă înființate, soldate cu arestări pentru bancrută frauduloasă, flas și uz de fals, refuzul de a plăti taxele, fapte pentru care pe mulți îi băgase la ”mititica”, adică în arest.
Reproduc din memorie și din carnețelul meu de însemnări ce le-a spus comandantul Poliției Urziceni...
”Bă, bulibașo - i-a zis răstit colonelul – și voi, prăduitorilor, căscați bine urechile și ochii la mine. Dacă până diseară sau mâine la prima oră, nu vă găsesc aici cu infractorul vostru, vă călcăm, bă! Venim peste voi în fiecare zi, facem percheziții, vă scuturăm să vă meargă fulgii! Nu se poate, bă, să vă bateți joc de polițiștii mei, de jandarmi și de procuror că vă luați voi la cafteală pentru vreo pirandă sau de la prăduială. Vreți război? Păi, băi, facem război că legea e de partea noastră și voi nu o respectați, deși, bulibașo, te-ai angajat în fața mea că stăpânești ursarii! Hai, e presa aici de față, domnul care a făcut poze e de la ziar, de la București, ca și doamna! Ai voștri (n.r. se referea la liderii asociațiilor romilor) țipă la Capitală că aveți drepturi. Noi știm drepturile infractorilor. Le știți și voi. Gata, bulibașo, i-ați oamenii de aici, mergeți acasă și lăsați orașul liniștit. Diseară sau mâine te aștept cu ăla la mine. Dacă nu, intrați la tocător”.
Cam așa i-a amenințat șeful Poliției Urziceni pe ursari. Au plecat din birou spunând ”săru‘ mâna!”. Nu mie, colonelului.
Am stat de vorbă cu comandantul polițiștilor cât am băut o cafea. Ne-a povestit despre ce se petrece în Bărbulești, cu ce probleme se confruntă, cum reușește să-i tempereze și de scandaluri, și de furtișaguri, cum le mai trece cu vederea problemele mici ca să găsească rezolvare, cu ajutorul unora din ei, la problemele mari.
L-am rugat să ne ducă la Bărbulești, să vedem și noi comunitatea romilor, să vorbim cu două-trei familii. Omul nu ne-a refuzat. Ne-a spus doar că, fără ei, forțele statului, nu am putea face vreo vizită acolo. Știam asta de la Sintești de Ilfov, o altă comunitate de romi compactă și greu de stăpânit.
Bărbuleștiul era, în 1991, o adunătură de case dărăpănate, bordeie, cu multă mizerie. Departe de ceea ce am văzut pe imagini acum, când au descins polițiștii în localitatea devenită comună în 2006, cu primar rom, vile, străzi asfaltate…
Ursarii nu muncesc nici acum , nu plătesc taxe, trăiesc şi se pedepsesc după legile lor. Fac copii doar pentru alocaţie şi sunt abonați la ajutorul social. Din 7.000 de ţigani ursari, doar câteva zeci au un loc de muncă, zic statisticile.
Cum și-au făcut vilele? Din cămătărie, din afaceri cu politicieni locali, unii dintre ei arestați laolaltă cu țiganii. Cei mai mulți dintre ei au plecat prin Europa. Cerșit, prostituție, furturi…
Pentru cei rămași în țară, palmaresul infracțional e bogat: cămătărie, șantaj, prostituție, furt, tâlhării…
Iar Poliția Urziceni nu a mai stăpânit situația precum colonelul de acum 29 de ani căruia i-a fost predat infractorul chiar de către bulibașă.
Ba, de-a lungul anilor, au fost cazuri când polițiști și procurori au fost prinși că s-au dat cu ursarii, evoluați între timp în actele infracționale. Evenimentul zilei și restul presei a scris și a filmat despre aceste ”frății”.