Evenimentul de acum, când cohorta de polițiști și jandarmi a fost trimisă să verifice dacă ursarii din Bărbulești respectă carantina impusă de autoritățile statului și să-i instruiască dacă n-au habar de ordonanțele militare, mi-a amintit de prima și singura mea vizită în comunitatea lor.

Era spre toamna lui 1991, după incidentul sângeros, catalogat ”război interetinic”, petrecut în comuna Bolintin Deal, din județul Giurgiu, în noaptea de Înviere, 7 spre 8 aprilie. Totul pornise de la un conflict spontan dintre un  român şi un rom, soldat cu moartea primului. Românii au incendiat 22 de case țigănești și au distrus două. Poliția și mascații Jandarmeriei au reușit cu greu să împiedice un măcel și i-au sfătuit pe romi să plece din localitate. În următoarele zile, conflictul s-a extins și în comunele Ogrezeni și Bolintin Vale. Presa a fost prezentă din ziua de Paște acolo, iar reportajele jurnaliștilor au fost uluitoare. Colegul meu, Sorin Ovidiu Bălan a transmis non-stop în redacție tot ce se întâmpla. O făcea prin telefonul cu disc fie al primăriei, fie al vreunui român care avusese noroc să-i fi fost instalat postul telefonic.

Vreo lună și jumătate-două a durat conflictul interetnic, cu tensiuni majore și trupe comasate permanent în zona celor trei localități, până când lucrurile s-au liniștit. A fost și momentul în care au apărut în prima linie câteva asociații de apărare a drepturilor romilor.

Am amintit despre gravele incidente de la Bolintin pentru a înțelege de ce ziariștii alergau pe teren imediat ce aflau că undeva, într-o comunitate cu români și țigani, lucrurile escaladează. Dar și de ce polițiștii erau mereu în alertă și făceau tot posibilul, inclusiv prin metodele milițienești de intimidare, să stăpânească situația. Am plecat spre Urziceni, fiindcă primisem informația că romii de acolo se încăieraseră și dăduseră foc unei case. Nu știam dacă conflictul era cu puținii români din localitate sau între ei, ursarii.

”Staborul” din biroul șefului Poliției Urziceni

Când am ajuns în fața sediului Poliției din Urziceni cu Aro-ul redacției, pe care-l foloseam doar când mergeam la un caz prin țară, am crezut că am nimerit în plin asalt al țiganilor asupra instituției. Zeci de bărbați erau comasați pe alee și în spațiul verde, generos, din fața Poliției Urziceni. Colegul fotoreporter a tras câteva cadre pe geam. Am înțeles că grupul era pașnic, în așteptare, abia atunci când un polițist a venit la mașina noastră și ne-a spus că ne așteaptă comandantul în birou, că tocmai ce urcase și bulibașa din Bărbulești cu ”suita”.

În anii aceia de început de libertate, de după revoluție, Poliția nu era atât de închistată ca azi, iar polițiștii, dezbrăcați de haina Miliției, nu se speriau de presă și nu-i considerau pe jurnaliști inamicii lor numărul 1.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE