Un urs a fost accidentat mortal, în noaptea de duminică spre luni, de o maşină, după ce a pătruns într-un tunel de pe autostrada A1 la kilometrul 262 + 500, în judeţul Sibiu.
"Este cel de-al doilea eveniment de acest gen, după cel din noaptea de vineri spre sâmbătă. Din fericire, nici în acest de-al doilea caz nu au fost persoane rănite, ci doar pagube materiale la maşina implicată", a anunţat, luni dimineaţă, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov, Robert Elekes, citat de Agerpres. El susţine că, în zona respectivă, există garduri de protecţie şi nu există explicaţii cu privire la cum a pătruns ursul în tunel.
Elekes a menţionat că DRDP va informa Instituţia prefectului din judeţul Sibiu cu privire la situaţia apărută, pentru a fi identificate soluţii pentru evitarea unor noi evenimente similare.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, un alt urs a fost lovit mortal pe autostrada A1, la o distanţă de circa şase kilometri de locul în care s-a produs al doilea eveniment.