A fost doctor în spital, medic de navă, este scriitor și a ajuns deputat. A salvat vieți și a vrut să se sinucidă. Limbajul său pitoresc i-a asigurat o notorietate de almanah. Te face să râzi numai când te uiți la el

Are 73 de ani, dar are spiritul ludic, ca al unui copil. Doar inocența n-o mai are, că l-a pervertit, oarecum, politica. A fost medic anestezist și a cochetat cu moartea. După ce i-a murit o pacientă a vrut să- şi curme zilele. N-a făcut-o. În schimb a plecat pe mare şi a navigat ani de zile ca medic de bord. În urma experiențelor, trăite între cer şi apă, a scris trei cărți. Apoi, s-a întors în sala de operație. A devenit notoriu după ce a apărut la televizor explicând, într-un limbaj neaoş, colocvial şi plin de umor, cauzele diverselor traume ale pacienților din spitalul său. A reușit să câștige simpatia oamenilor pentru că le vorbea simplu, pe limba lor, înlocuind tehnicizatul și găunosul discurs specializat al doctorilor aflați în fața camerelor. Pentru unii era doar un clovn, dar pentru mulți un tip ok. Ajuns în Parlament, s-a remarcat, din nou, prin retorica polemică. A întins cam mult coarda şi s-a trezit suspendat din partid după nişte replici licențioase, la limita dintre vulgar şi pamflet. Poartă un nume intrat în istoria literaturii române. Îl cheamă Bacalbașa. Dar nu Anton, ci Nicolae Bacalbașa.

„Mă bucur că unul dintre turnătorii mei a făcut Alzheimer!”

A fost medic anestezist şi acum e deputat de Galați. Ce este mai greu: să anesteziezi un pacient cu tranchilizante sau un popor cu promisiuni? Doctorul Bacalbaşa se gândeşte înainte să scoată vorbele pe gură: „Promisiunea este un lucru necesar, pentru că omul trăiește din speranță, dar care, pe de altă parte, obligă. Se spune că: «A promite e nobil, dar a te ține de cuvânt e burghez»”. Parlamentarul spune că promisiunea poate fi o cale spre abuz: „Totuşi, omul simplu are capacitatea organică de a depista minciuna şi falsa promisiune. Succesul public al lui Gigi Becali (…) se bazează pe instinctual popular al depistării sincerității”. Există vreo legătură de rudenie între el și Anton Bacalbașa – „părintele” lui Moș Teacă – acest Jaroslav Hasek al nostru? Că umor au amândoi. Unde mai pui că unul e din Galați şi celălalt a fost din Brăila... Zâmbeşte: „Există! Amândoi provenim din acelaşi trunchi armânesc. Familia noastră s-a refugiat, acum două veacuri, după o încercare de răscoală împotriva turcilor, stimulată de francezi. A trecut Dunărea şi s-a stabilit la Galați. Neam de negustori machidoni”.

Medic de bord, doi ani de zile

În buletin îl mai cheamă şi Dobrovici. De unde până unde? Machidonul din Galați explică, documentat: „Familia mea a avut acest nume foarte mult timp. Am descoperit în Buletinul Oficial al Moldovei, din 1840, un anunț de vânzare prin care un strămoș de-al meu cu acest nume vindea niște case”. Spune că numele dublu i-a permis familiei Bacalbaşa-Dobrovici să supraviețuiască după 1944. Oftează: „Că pe bunicu’ l-au ucis sovieticii în Basarabia”.

„M-am lăsat complet de alcool. În tinerețe mi-am făcut norma! Am fost băutor de bere”, NICOLAE BACALBAŞA, fost doctor pe nave comerciale

A scris trei cărți de beletristică legate de viața pe mare: „Fals tratat de navigație”, „Taci și înoată” și „A muri pe mare”. A fost medic pe nave comerciale, dar lucrul ăsta nu apare în  CV-ul de pe pagina web a Camerei Deputaților. De ce? „Drumurile pe mare, ca medic de navă, le-am făcut detaşat de la Spitalul Județean Galați. Am navigat doi ani, pe parcursul a zece ani. În compensații, prin concedii, lucram la Spitalul Port-Constanța”. Viața pe mare este pentru bărbați puternici. A navigat puțin. De ce s-a lăsat? Alunecă în nostalgie: „Nu era profesia mea de bază. Era sub calificarea mea... Dar a fost pasiunea vieții mele! Pentru că am crescut la Constanța. Dacă pentru Blaga România e ondulată, pentru mine ea este malu” mării!”.

Şpaga în spitale: „30% din venitul medicilor”

E credincios? Crede în viața de după moarte? E sincer: „Nu am harul credinței. Sunt creş- tin-ortodox prin tradiție, nepracticant, dar înțeleg infinitul cosmic şi mă înclin în fața lui”. Dar eutanasia? Este ea necesară, în anumite cazuri? Are un anumit cinism: „Sper că, dacă ajung într-o formă de degradare ireversibilă, să am tăria eu, sau alții, să curm un spectacol jalnic...”.

Cât la sută din venitul net al unui medic, pe timpul comuniştilor, era din şpagă? E prudent şi echivoc: „În general, societatea admitea plățile informale. Din păcate, unii medici pretindeau, ceea ce e o ticăloșie. Pe de altă parte, această cutumă socială era un mjloc permanent de şantaj din partea autorităților”. Dar cât? O dă pe bune: „Eu cred că până la 30% erau plăți informale”. Adică şpagă. Dar astăzi, cum mai e în spitalele de stat? Se codeş- te: „Nu știu. De cinci ani am ieșit din sistem. Cred că tot 30 %! Dar asta nu e șpagă... Io, dacă vreau să mă operez, nu mă dau la oricine și înțeleg să onorez o competență care îmi liniștește frica de moarte și invaliditate”.

Mai spune că cea mai importantă şpagă din viața sa a fost paşaportul pe care l-a obținut, în anii ’70, după ce a îngrijit-o pe nevasta şefului Securității din Galați, colonelul Zagoneanu.

Pornografie de Parlament

Discursul pitoresc din fața jurnaliştilor l-a folosit şi de la tribuna Parlamentului, atunci când a intrat în conflict cu Corneliu Bichineț, la rându-i deputat de Vaslui şi cu Raluca Turcan. Acesteia i-a greşit numele intenționat: „Eu unul nu o să mă las speriat de amenințările distilate ale doamnei Gurgan, Curcan, îmi scapă, mă scuzați, sunt bătrân”, iar cu Bichineț a degenerat într-o dispută ca la uşa cortului. „Colegul meu de la Vaslui – tot Vasluiul: violuri și discursuri bune în Parlament oferă Vasluiul!”, a spus Bacalbaşa, iar Bichineț a replicat pe măsură: „Ați trecut de multe ori, stimate domnule scriitor, prin județul Vaslui și nu v-a stricat nimeni rozeta”. Cum mai stă treaba cu violurile şi rozeta? E împăciuitor: „Şi io, şi Bichineț suntem membri ai Uniunii Scriitorilor, deci scriitori profesionişti. Cred că limbajul colegului Bichineț a fost excesiv de pitoresc pentru gustul meu. I-am apreciat discursul de dinaintea mea, unde ridica probleme principiale. N-a înțeles ce am vrut să spun.”. Dar cu Turcan ce-a avut? Nu se abține să nu înțepe: „Nu i-am reținut numele din pricina lipsei de semnificație a persoanei. E deficiența mea, nu a ei”.

Împăcarea cu Corneliu Bichineț

A fost suspendat șase luni din PSD, pentru cuvinte și gesture obscene. Regretă ceva? Se revoltă, dar pare împăcat cu situația: „N-am avut nici limbaj, nici gesturi obscene. A fost o interpretare excesivă a reacției mele în fața unui grup de deputați antipatrioți care au huiduit”. Își pune cenușă în cap: „Regret că am pus partidul într-o situație dificilă. În Parlament nu trebuie să cedezi la provocări!”. Mai e vreo șansă de împăcare cu Corneliu Bichineț? Se destinde: „Nici nu m-am certat cu el. Problema n-a fost legată de el”. Au fost momente când discursul său părea de-a dreptul misogin. Acum, la 73 de ani, ajuns la vârsta înțelepciunii, ce crede: este nevoie de femei în politică și, dacă da, care e rolul lor? Se eschivează: „N-am fost niciodată misogin. În familia mea mama era cea mai inteligentă. Ea a trebuit să țină în frâu doi frați gemeni și pe tata, tustrei personalități nărăvașe”.

A vrut să sară de la etaj

Spre deosebire de alți doctori, atunci când reporterul îl întreba ce anume s-a întâmplat într-un anumit caz, alegea un limbaj simplu, colocvial, amuzant, în loc de „dialectul” de specialitate. Spre exemplu: „Și-a rupt picioarele din dragoste, după ce a încasat o bătăiță generoasă, cu o bâtă, de la preopinentul gelos”, în loc de: „Pacientul are ambele multiple fracturi la membrele inferioare, în urma unor lovituri repetate cu un corp contondent”. Cum așa? Râde zgomotos: „Păi, Esop spunea că limba e cel mai rău și cel mai rău lucru din lume. De fapt, a comunica înseamnă a-ți respecta interlocutorul!”. Ca medic anestezist e ușor de presupus că a avut și pierderi… Că i-au murit oameni pe masa de operație. A avut gânduri negre? Transpiră și își încleștează palmele, de i se albesc încheieturile degetelor: „Odată, am încercat, epuizat psihic, să săr pe geam...”. Spune că societățile americane de asigurări consideră că nebunia și sinuciderea în rândul anesteziștilor sunt boli profesionale: „Am avut două colege care s-au sinucis injectându-și droguri”. El a ajuns în Parlament, după patru ani la șefia CJ Galați.

Dreptatea lui Bacalbaşa

Ce procent din colegii săi deputați şi senatori îşi găsesc, cu adevărat, locul pe băncile Parlamentului? Se distrează bine: „Iisus a spus să nu aruncăm cu pietre”. Totuși, o cifră nu dă? „Nu!”. La plecare, a susurat în urechea reporterului: „30%”. Nu ştim exact la ce s-a referit.

„Un chirurg bun merită un anestezist bun. Un chirurg idiot are neapărată nevoie!”, NICOLAE BACALBAŞA, ex-medic anestezist

Dreptate poate că are toată lumea, dar adevărul e unul singur. E dreptate pe lumea asta? Face apel la erudiția sa: „Într-un roman de Faul k ner se spune că dreptatea şi adevărul nu sunt acelaşi lucru şi că faptul ăsta îl înveți din cărțile bune. Poporul român a dat cel mai bun diagnostic spunând că: «Dreptatea umblă cu capul spart!». Dreptatea e monopolul celor care stăpânesc! Citez: «Legea e în carte, cartea e în geantă, geanta e la mine»”.

„Nu m-a interesat niciodată moralitatea față de un şef!”

A intrat în PSD sub Năstase, a continuat sub Geoană şi Ponta şi acum şeful său politic e Dragnea. Care a fost mai bun şi care mai prost? Dacă ar fi să facă un clasament care ar fi acela? Suflă şi-n iaurt de teama unei noi suspendări din partid: „Raportarea mea nu e la șefi, ci la doctrină. Oamenii n-au nicio importanță. E foarte greu să conduci un partid”. Totuşi, o preferință acolo: „Pe mine nu m-a interesat nicio dată moralitatea față de un şef, ci corectitudinea față de alegătorul care a avut încredere în mine. Un clasament... în niciun caz!”.

La Cameră e membru al Comisiei pentru cultură, arte şi mass-media. De ce nu la Sănătate? Se dă mare: „Pentru că io sunt un profesionist în cultură, ca membru al Uniunii Scriitorilor!”.

N-a turnat la Secu. Doar a dat în gât

În 2012, a existat un moment de cumpănă în viața sa publică, după ce a fost publicată o notă către Securitate, semnată de el, în care își dădea în gât colegii săi de la spitalul din Galați. Care a fost relația sa cu Securitatea? E vizibil stânjenit de întrebare. Dar se repoziționează imediat: „În 1988, după ce un coleg de la Chirurgie Plastică ne-a turnat pe noi pentru discuții «dușmănoase», am fost anchetat de Securitate. Întrucât, cu o lună înainte, o colegă mă anunțase că doi dintre colegii mei pariaseră că mi se va anula pașaportul, pe o sticlă de whisky, am considerat că ăștia erau denunțătorii și am explicat de ce vroiau să-mi facă rău. N-am turnat pe nimeni și am hârtie, în acest sens, de la CNSAS!”.

La final, punctează, vindicativ: „Pe unul din ei l-a bătut Dumnezeu și a făcut Alzheimer. Mă bucur!”. Dimensiunea morală a personajului rămâne la latitudinea cititorilor.