În perioada 30 septembrie – 2 octombrie 2016, în capitala judeţului Argeş s-au desfăşurat lucrările celei de-a XVI-a ediţii a Simpozionului Internaţional „Experimentul Piteşti – Reeducarea prin Tortură”, în prezenţa a peste 40 de participanţi. Urmașii celor persecutați de regimul comunist au sosit din Germania, Canada, Republica Moldova, România şi Ucraina.

În cadrul dezbaterilor, dl. prof. dr. Corneliu Zeană a adus la cunoştinţa participanţilor, urnmașii persecutaților din închisorile comuniste, o mică victorie: obţinerea personalităţii juridice de către Asociaţia Urmaşilor Persecutaţilor Regimului Comunist din România (A.U.P.R.C.R.), cu sediul central în Bucureşti.

O realizare îndelung aşteptată de fiii şi fiicele celor ucişi în închisori, împuşcaţi fără a fi judecaţi, dispăruţi fără urmă în munţii în care au avut curaj să lupte împotriva regimului comunist, a uneltelor acestuia şi a ocupantului căruia aliaţii occidentali i-au stabilit ca sferă de influenţă Europa de Est.

Iată cum descrie Radu Petrescu-Muscel, publicist şi ziarist, Europa care s-a lăsat pradă acelor vremuri negre.

„O Europă de Est subjugată, nu mai puţin de 45 de ani, în condiţiile în care democraţiile occidentale au închis conştient ochii faţă de crimele, abuzurile şi încălcările fără de număr ale drepturilor omului estic, om ca şi cel din ţările lor, abandonat cu cinism prin sarabanda de aranjamente semnate la Teheran, Moscova, Ialta şi Postdam, lăsându-i-se lui Stalin inclusiv tot ce obţinuse «paşnic» de la Hitler prin infamul Pact Ribbentrop-Molotov semnat la 23 august 1939. Sunt mai mult decât edificatoare fotografiile victorioşilor ofiţeri nazişti şi sovietici care-şi dădeau mâna în septembrie 1939 la Brest-Litovsk, comparabile cu fotografiilor celorlalţi ofiţeri, americani şi sovietici, la Torgau, pe Elba, în aprilie 1945”.

„Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România (A.F.D.P.R.), condusă în prezent de dl. subsecretar de stat Octav Bjoza, s-a străduit din răsputeri să refacă demnitatea celor care şi-au pierdut tinereţile în temniţele comuniste, obţinând pentru aceştia indemnizaţii infime, neactualizate, datorită obstrucţiilor de tot felul venite de peste tot, inclusiv din partea Ministerului de Finanţe şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu care s-au solidarizat tacit sute de parlamentari timp de ani de zile, de când rămas îngropată în sertare Legea nr. 221 din 2009 privind acordarea despăgubirilor morale şi materiale, deşi ştiau că aveau cu toţii posibilitatea de a reformula articolele contestate”, se arată în comunicatul trimis de  Centrul de Cercetări Istorice „Preotul Gheorghe I. Cotenescu”.

Ce-au aşteptat aceştia din urmă? „Dispariţia fizică a celor îndreptăţiţi. În parte, chiar au reuşit. De la câteva sute de mii în anii ’90, mai trăiesc în prezent sub. 25.000 de foşti deţinuţi politic anticomunişti. Ce mai aşteaptă? Exterminarea în masă a «bandiţilor», a „«sabotorilor», a «duşmanilor poporului», a aşa-zişilor «bolnavi psihici» de odinioară. Un genocid, ignorat în continuare de cei care împart dreptatea şi drepturile.

Familiile celor cărora în mare majoritate nici măcar nu le sunt cunoscute mormintele au fost la rândul lor supuse terorii comuniste, devenind paria într-o societate dezumanizată, membrii lor fiind daţi afară din slujbe iar copiii lor fiind neadmişi în universităţi şi exmatriculaţi din şcoli. Traume psihice, care au lăsat urme adânci, de nevindecat, copiilor de atunci.

Dar toţi aceştia, zeci, dacă nu chiar sute de mii, nu puteau fi membri ai A.F.D.P.R. Cel mult, simpatizanţi. E principalul motiv care a determinat decizia înfiinţării A.U.P.R.C.R., aceasta având ca principal scop sprijinirea activităţilor şi a membrilor A.F.D.P.R., inclusiv prin perpetuarea memoriei eroismului şi sacrificiilor făcute de foştii deţinuţi politici anticomunişti.

Unirea face puterea, iar schimbul de generaţii este, pentru moment, asigurat. Cel puţin aşa speră dl. prof. dr. Corneliu Zeană, preşedintele în exerciţiu al Asociaţiei Urmaşilor Persecutaţilor Regimului Comunist din România. Acelaşi lucru îl sperăm şi noi, cei care venim în preajma sa, din nevoia de a ne solidariza cu cei care ne-au dat viaţă”, scrie Radu Petrescu-Muscel.