PE TEREN. Copiii din Boţârlău visează să calce pe urmele marilor fotbalişti de la naţională.

Cam de trei ori pe săptămână, învăţătorii Stănel Ioniţă, Nicolae Sandu şi directorul şcolii, Marian Radu, adună pe stadionul comunei Vulturul, de lângă Focşani, în jur de 40 de copii. În 2004, când echipa mare a intrat în Divizia C, s-a făcut şi o şcoală de fotbal. Chiar dacă între timp Energia Vulturul a retrogradat în D, iar sponsorii i-au cam lăsat în ofsaid, antrenorii nu ar renunţa niciodată să-i înveţe pe copii cum se dă cu piciorul în minge şi ce înseamnă mentalitatea de învingător.

Lecţiile de fotbal sunt gratuite, iar antrenorii muncesc de plăcere. „E greu cu sponsorii, când spunem că facem totul voluntar, ne spun: «Hai, dom’le, trebuie să ai şi tu un interes»”, explică dezamăgit antrenorul Ioniţă.

Antrenamentul, apoi vaca

După ce termină lecţiile la şcoala din Boţârlău, antrenorul şi directorul clubului, Nicolae Sandu, îi urcă pe micii fotbalişti în maşina sa, Cielo, şi face naveta până la Vulturul, unde se ţin antrenamentele. La mijloc e vorba de pasiune, patriotism local şi tradiţia care trebuie respectată cu sfinţenie.

„Pe internet, primele lucruri care apar despre această comună sunt legate de fotbal”, spune învăţătorul Sandu. Dacă ar fi după micii fotbalişti, ar sta cu mingea la picior de dimineaţa până seara. „Pe 1 iunie, am organizat o mică întrecere între ei, a plouat cu găleata şi nu a plecat unul de pe teren. Câteodată eu îs mai sever cu ei şi îi cert, dar a doua zi, dacă le spun să vină la antrenament, vai, da’ lasă vaca pe câmp şi vin, nici nu se discută”, crede antrenorul Ioniţă.

Dinamoviştii din satul Becali

Idolul copiilor din Vulturul e Cristiano Ronaldo, iar simpatiile se împart între Dinamo şi Steaua. Atacantul Dorel şi portarul Rache fac parte din echipa celor de 14 ani. Sunt amândoi fani ai lui Mutu şi îşi doresc să joace pentru Steaua sau Dinamo.

Valentin şi Florinel au 11 ani şi sunt amândoi din satul Becali, pe care l-a construit latifundiarul din Pipera după ce a fost distrus de inundaţii. Dacă Florinel e fan înfocat al Stelei şi are acasă mai multe rânduri de echipament roş-albastru, Valentin ţine cu rivala Dinamo. Cu toate acestea, pe teren nu mai contează, sunt în aceeaşi echipă, se bucură la victorii şi suferă împreună la înfrângeri.

Ai, n-ai mingea, dai la poartă

Mentalitatea echipei vine de la conducerea clubului. Chiar dacă o parte din conducere este din PSD, iar antrenorii sunt din PNL, politica rămâne la poarta stadionului, iar când vine vorba de viitorul echipei, toţi se ghidează după o singură doctrină, cea a fotbalului.

„De la mental, până să ajungi să mişti piciorul aşa cum trebuie, e multă muncă”, crede antrenorul Ioniţă. Până acum, la întrecerile naţionale s-au situat cam pe la jumătatea clasamentului, iar pe judeţ au fost întodeauna pe podium. „Când mergeam mai auzeam unele voci: «Ia uite, iar au venit ţăranii să ne bată»”, spune mândru Ioniţă. Ca tactică de joc i-ar fi plăcut să ajungă mingea în poarta adversă, prin pase rapide, plecate de la portar. Planul de joc se explică în camera de tactică, acolo unde se vizionează meciurile pe DVD şi se desenează aşezarea în teren. În glumă, strategia suporterilor din Vulturul e una simplă, „ai, n-ai mingea, dai la poartă”.

Până să ajungă ca Mutu sau Cristiano Ronaldo, copiii de la Energia Vuturul mănâncă antrenamentele pe pâine şi se bucură ori de câte ori primesc drept premiu un tricou, o şapcă şi o excursie la întrecerile din ţară.

GLORIE

Miliţia a stat în calea supercampioanei

Antrenorii Ioniţă şi Sandu sunt vedetele comunei încă din anii ’70, de pe vremea în care meciurile dintre echipa din Boţârlău şi cea din Vulturul erau adevărate derby-uri. „Dacă te uitai în jurul terenului erau mai multe rânduri de remorci de la CAP, pline cu oameni. Prima dată când am jucat eu la Vulturul, n-am dormit toată noaptea de emoţii”, îşi aminteşte Nicolae Sandu. La meciuri mergeau cu ce apucau. „Cu basculante, orice, maşină să fie. Dacă ne era frig, ne strângeam în braţe şi ajungeam să jucăm fotbal pe toate coclaurile”, spune cu nostalgie fostul fotbalist vulturean, Stănel Ioniţă.

Singura dată când echipa din Vulturul a intrat în atenţia legii a fost tot prin anii ’70. „În Scânteia şi Flacăra erau titluri de o şchioapă: «Super campioana face să roşească şi autobuzul». Era vorba de Dacia mea, în care au încăput 10 jucători. Trebuia să ajungem la un meci şi nu aveam cu ce. Ne-au oprit miliţienii şi când s-au uitat în portbagaj şi au văzut că erau doi şi acolo, şi-au pus mâinile în cap”, spune râzând Stănel Ioniţă. Acum, la echipă e mai greu, iar „toate speranţele se leagă de domnul Răzmeriţă, un vulturean, prosper om de afaceri în Focşani”.