MAI. Inundaţiile au afectat, în ultimele 24 de ore, 159 localităţi din 28 judeţe şi municipiul Bucureşti, pompierii intervenind pentru evacuarea apei din sute de case, beciuri, subsoluri, curţi şi anexe gospodăreşti.
Cifrele MAI spun totul despre urmările devastatoare ale inundațiilor. Au fost inundate sediile unor instituţii publice, dar şi ale mai multor firme. În continuare, sunt în teren 20.000 de lucrători ai Ministerului Afacerilor Interne cu 8.500 de mijloace tehnice.
„Ca urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate efecte la nivelul a 159 localităţi din 28 judeţe şi municipiul Bucureşti, fiind afectate 240 case, 82 beciuri/subsoluri, 690 curţi, 57 anexe gospodăreşti şi 5 clădiri aparţinând unor instituţii publice şi 5 ale unor operatori economici, precum şi 21 străzii”, au transmis, miercuri dimineaţă, reprezentanţii MInisterului Afacerilor Interne (MAI).
Potrivit acestora, circulaţia rutieră a fost temporar afectată pe şapte drumuri naţionale şi şapte din cauza alunecărilor de teren produse, acumulării de apă şi aluviuni pe carosabil.
„La acest moment, circulaţia rutieră este deschisă pe toate drumurile menţionate mai sus, dar traficul rutier este blocat pe 1 drum naţional (DN 73D/AG) şi 2 drumuri judeţene (203K/BZ, DJ 205D/VN), iar pe Şoseaua de Centură a municipiului Bucureşti a fost deviat din cauza acumulării apei. Circulaţia feroviară a fost afectată temporar pe 2 tronsoane de cale ferată (Chirleşti - Pătârlagele/BZ şi Bârlad/GL)”, a mai transmis MAI.
Sursa citată a precizat că, în judeţele aflate sub avertizări sau atenţionări de fenomene meteorologice şi hidrologice periculoase, sunt în serviciu operativ pregătiţi să intervină în sprijinul comunităţilor şi al autorităţilor locale peste 20.000 lucrători ai Ministerului Afacerilor Interne cu aproximativ 8.600 de mijloace tehnice.
În ultimele 24 de ore, au fost emise peste 30 de avertizări şi atenţionări de fenomene meteorologice severe.