Asistenţa medicală pentru cazurile urgente în perioada Crăciunului, dar şi a Revelionului va fi asigurată, în Capitală, de nouă spitale, în timp ce Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov are program normal şi echipaje suplimentare.
Cele nouă spitale din Capitală care preiau urgenţele medicale în această perioadă sunt: Spitalul Floreasca (telefon 021/599.23.00), Spitalul Universitar (021/318.05.22; 021/318.81.04), Spitalul "Sfântul Pantelimon" (021/255.40.90), Spitalul "Sfântul Ioan" (021/334.59.70), Spitalul "Bagdasar-Arseni" (021/334.30.25), Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri (021/224.09.47), Spitalul de Urgenţe Oftalmologice (021/319.27.51), Spitalul pentru Copii "Grigore Alexandrescu" (021/316.93.66) şi Spitalul pentru Copii "Marie Curie" (021/460.30.60).
De asemenea, Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABI) va avea program normal de lucru şi preia, la numărul 112, solicitările de la persoanele care au urgenţe medicale. Serviciul de Ambulanţă asigură şi eliberarea de certificate constatatoare de deces în Capitală.
Şi Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a anunţat că are un serviciu de gardă permanent, la sediul din strada Spiru Haret nr. 14, în Sectorul 1, sesizările putând fi făcute la numerele de telefon 021/313.77.39 şi 021/311.21.90.