Luni, Centrul uraganelor pentru centrul Pacificului (CPHC) a anunțat că un uragan de categoria a 3-a se îndreaptă spre Hawaii şi ar putea ajunge în unele insule din arhipelagul american în următoarele zile.
Într-un buletin de informare de la ora locală 17.00 (15.00 GMT), CPHC a anunțat că „Uraganul Lane ar putea fi o ameninţare pentru mai multe insule hawaiene în această săptămână”. De asemenea, a fost lansat un apel către arhipelag pentru a supraveghea îndeaproape această formaţiune.
Dacă „previziunea actuală a traiectoriei” se confirmă, o alertă pentru furtună tropicală sau pentru uragan ar putea fi instituită până luni seară pentru mai multe regiuni din Hawaii, a mai precizat centrul, scrie antena3.ro.
Lane se deplasează cu o viteză de 22 km/h, fiind însoţit de vânturi care suflă în medie cu 205 km/h şi care ar urma să-şi păstreze intensitatea până marţi dimineaţă. Luni dimineaţă, formaţiunea se afla la 1.000 km de Hilo, oraş de pe coasta estică a principalei insule a arhipelagului.