Michael Schumacher (45 de ani), accidentat grav la schi, pe 29 decembrie 2013, îşi continuă recuperarea, la locuinţa sa din localitatea elveţiană Gland. Philippe Streiff (59 de ani), fost pilot de Formula 1 şi prieten cu „Schumi”, a vorbit despre starea în care se găseşte septuplul campion mondial
Streiff, rămas paralizat în urma unui accident suferit în 1989, susţine că situaţia lui Schumacher este în continuare foarte dificilă: „Este mai bine, dar totul este relativ, e foarte dificil. La fel ca şi mine, se află într-un cărucior cu rotile, paralizat. Are probleme de memorie şi de vorbire”, a declarat Philippe Streiff.
La sfârşitul lunii octombrie, Jean-Francois Payen, unul dintre doctorii care l-au îngrijit pe fostul campion german, spunea că recuperea lui Schumacher ar putea dura câţiva ani, deşi s-au înregistrat unele progrese: "Este exact ca la alţi pacienţi, ne aflăm într-un interval de timp cuprins între unul şi trei ani şi trebuie să avem răbdare. Unele persoane pot să stea trei-patru ani în convalescenţă. Depinde foarte mult de severitatea afecţiunii, de vârsta pacientului şi de condiţia sa fizică", a precizat medicul francez. Michael Schumacher se află la reşedinţa sa din localitatea elveţiană Gland, unde îşi continuă recuperarea, având alături familia şi prietenii.