Începând cu data de 15 mai, turiștii vor putea vizita unul dintre cele mai spectaculoase monumente din țară.
Caselul Corvinilor se redeschide pentru public, din 15 mai, dar conducerea instituției muzeale a dat asigurări că procesul se va face conform condiţiilor pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.
„Vor fi luate măsurile specifice acestei perioade în care ne aflăm. Vom aşeza covoare cu dezinfectant, clanţele uşilor vor fi dezinfectate. Angajaţii vor avea măşti pentru a preveni infectarea cu COVID-19.
Nu vrem să ne expunem nici noi şi nici publicul vreunui factor de risc. Vom respecta, în totalitate, toate măsurile trasate de autorităţi în privinţa protecţiei împotriva COVID-19”, a declarat marţi, pentru Agerpres, directorul Muzeului Castelul Corvinilor, arheologul Sorin Tincu.
Acesta a mai precizat că spațiile expoziționale ale Castelului Corvinilor sunt suficient de largi pentru a putea fi respectată o distanţă de doi metri între vizitatori şi personalul muzeului.
„Date fiind şi condiţiile trasate de autorităţi, nu ne aşteptăm la un flux prea mare de vizitatori pentru că, cel puţin până acum, nu s-au relaxat atât de mult condiţiile încât să avem autocare pline cu vizitatori. Cel mai probabil, vizitarea castelului se va face într-un colectiv restrâns, ca să spunem aşa”, a explicat Sorin Tincu.
Mai mult, publicul nu va putea vizita Turnul Alb şi Turnul Vechi de Poartă, locuri în care se desfăşoară lucrări de restaurare.