Unul dintre cele mai mari cluburi din Europa îl monitorizează și acum pe Hagi Jr. „Îl place. Poate fi o achiziție low cost”

Ianis Hagi (21 de ani) a devenit om de bază la Glasgow Rangers și speră ca oficialii scoțienii să-l transfere de tot de la Genk. Însă, pe urmele românului se află în continuare o mare echipă europeană.

Ianis Hagi aproape că i-a convins pe șefii lui Rangers să-l răscumpere de la Genk, în schimbul celor 5 milioane de euro. Totodată, Lazio Roma pare că nu a renunțat să spere la transferul românului. Actualul lider din Serie A îl monitorizează pe Ianis din toamnă.

Ianis, fiul lui Gheorghe Hagi, e un joker ofensiv, care poate juca atât mijlocaș ofensiv, cât și al doilea vârf sau aripă. E foarte dotat tehnic, abil în dribling.

E un nume de ținut minte. Un băiat ambițios, dornic să-și îmbunătățească jocul și să avanseze spre o scenă mare, ca Serie A. Directorul sportiv Igli Tare îl place și au fost stabilite deja câteva contacte. Poate fi o achiziție low cost, de perspectivă”, se arată pe site-ul La Lazio Siamo Noi.

„Avem timp cu Hagi, nu punem încă lucrurile în mișcare. A avut deja un impact puternic, suntem impresionați de el și pe teren, și în afara lui. E profesionist și a învățat rapid cum vrem să jucăm. Oamenii vorbesc despre assisturile și golurile sale, însă Ianis e și foarte inteligent tactic. În plus, atitudinea lui, cât muncește, totul ne place la el”, a declarat Steven Gerrard, antrenorul lui rangers, despre Ianis Hagi.