Unul dintre cei mai TITRAȚI avocați din Cluj: protocolul DNA-SRI este un act de trădare națională. ”Mie frică de protecția Statului Român”

Unul dintre cei mai TITRAȚI avocați din Cluj: protocolul DNA-SRI este un act de trădare națională. ”Mie frică de protecția Statului Român”

Un cunoscut avocat clujean, care profesează în domeniul dreptului penal, susține că după ce a citit protocolul secret dintre Parchetul General și SRI, și-a explicat de ce mai tot timpul procurorii DNA încălcau cu brutalitate drepturile constituționale ale persoanelor.

Avocatul Mihai Neamț a scris pe contul său de facebook că, în ultimii de ani, a avut de-a face cu fenomene stranii, de neînțeles, în dosarele care erau făcute de DNA. Cu alte cuvinte, cu dreptul constitutional în mână, drept garantat de însăși Constituția României, persoanei trimise în judecată i se refuzau elementarele garanții procesuale. ”Am zis să stau câteva zile și să mă gândesc ce înseamnă pentru mine ca avocat/cetățean, protocolul, să încerc să văd dacă îl pot percepe ca un act de patriotism, ca pe un act firesc de efictientizare a colaborării instituționale sau, în fine, ca pe un act de trădare a principiilor fundamentale ale instrucției penale”, scrie avocatul Mihai Neamț, membru în Colegiul de Conducere a Baroului Cluj.

În ultimii ani, justiția și mai ales justiția clujeană a fost plină de exemple de ”execuții” a unor inculpați, care deși strigau că vor să li se facă dreptate și să li se respecte regulile, tocmai asta nu li s-a întâmpat ”Am încercat din răsputeri, de fiecare dată când analizând un dosar de urmărire penală și mi se părea că ceva nu este în regulă, să atribui neregulile unui exces de zel izvorât din buna credință și să nu mă las cuprins de teorii conspiraționiste, neputând să cred că derapajele și încălcările unor proceduri și-ar avea originea într-o schema elaborată la nivel superior”.

Reputatul avocat clujean, primul care a luat poziție publică împotriva protocolului abuziv, crede că acest document este un act de trădare națională. ”Azi, mă minunez cât de credul am fost crezând acest lucru, crezând că odată cu jurământul depus, magistrații procurori chiar devin independenți, supuși doar legii și propriei conștiințe și pot concluziona, protocolul încheiat între PICCJ și DNA, este un act de trădare națională, un act prin care deopotrivă, ofițeri SRI și procurori … au fost angrenați într-un scenariu sinistru, menit a goli de conținut un întreg ansamblu de drepturi fundamentale și constituționale”, a mai spus MIhai Neamț.

Ne puteți urmări și pe Google News

Concluza avocatului care este și profesor formator la școala de pregătire a avocaților este una absolut năucitoare. Mihai Neamț spune cu subiect și predicat, că îi este frică de protecția pe care Statul Român i-o poate oferi lui, ca cetățean, în fața unor comandouri justițiare. ”La cât de iluzorii devin drepturile noastre în contextual în care ”fințe superioare” decid că democrația nu poate fi protejată decât prin comandouri justițiare situate în câmpul tactic al ordinului de serviciu, cu amărărciune afirm că mi-e frică de protecția ce mi-o oferă Statul Român”.