În octombrie 1944, la două luni după eliberarea Parisului, intra în Partidul Comunist Francez, un eveniment care atrăgea atenția întregii lumi.
Dacă despre perioadele albastră și roz ale lui Picasso se vorbește mult, cea roșie a fost tratată cu oarecare discreție.
Declara că „intrarea mea în partidul comunist este consecința logică a întregii mele vieți, a întregii mele opere. Sunt mândru să spun că n-am considerat niciodată pictatul ca fiind o artă a simplei plăceri, a diversiunii. Am dorit, prin desen și prin culoare, de vreme ce acelea erau armele mele, să aprofundez din ce în ce mai mult cunoașterea lumii și a umanității, pentru că această cunoaștere ne eliberează pe toți în fiecare zi”.
Guernica
Deja, după izbucnirea războiului civil din Spania, Picasso se pronunțase de partea guvernului republican. În iulie 1937, avea loc la Paris "Expoziția Mondială". Tabloul Guernica expus în pavilionul spaniol, era dedicat orașului basc Guernica, bombardat de aviația germană.
Citește și Când Lenin a vrut să cedeze Petrogradul și Moscova Germaniei
În 1904, Picasso se stabilea definitiv la Paris. Pictează la început tablouri triste, în tonuri albastre reci (așa numită perioadă albastră).
Cunoaște pe Fernande Olivier, o tânără brunetă și elegantă, de care se îndrăgostește și cu care va locui împreună.
În pânzele lui Picasso domină acum nuanțele deschise, senine (perioada roz).
Sub egida Moscovei
„În 1948 a participat la Congresul Mondial al „Mişcării intelectualilor pentru pace” de la Wroclaw, sub egida Moscovei – unul din primele episoade ale Războiului Rece. (...) În URSS, picturile sale nu erau expuse în muzee, nu avea expoziţii, era interzis.
Arta sa era considerată „cosmopolită şi nerealistă”, păcate capitale în ochii ideologilor de la Kremlin. Picasso a ignorat asta, fiind un „tovarăş de cursă lungă”.
Nu a demisionat din partid în 1953, cu ocazia revoltei muncitorilor din Berlin.
Nici în 1956, după revoluţia maghiară. Nici în 1968 după Praga. (…) Nici în scris sau în declaraţii publice nu s-a desolidarizat de PCF, şi nu a criticat politica Moscovei.
A fost un comunist aparte, iar relaţia sa cu PCF, plină de contradicţii. A luat în derâdere poncifele artei oficiale sovietice, dogma realismului socialist”, scrie stelian-tanase.ro.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric