Untold, un circ grotesc, elgibitisto-satanist, pe scena unui laborator chimic
- Mirel Curea
- 11 august 2024, 15:58
Sam Smith, un borțos cu barbă care a apărut costumat în damă, la Târgul de Droguri de Mare Risc „Untold” - chestia cu travestiul a devenit chiar banală, o practică orice profesoraș ieșit la plimbare prin București - l-a impresionat la paroxism, „Unul dintre cele mai bun spectacole pe care le-am văzut vreodată”, pe jurnalistul Cătălin Striblea.
Din descrierea a ceea ce a făcut artistul Smith pe acolo, mie îmi reiese cu totul altceva, dar nah, captează și Striblea atenția cum poate, că doar nu o se apuce să se costumeze chiar el în Mary Poppins:
Sam Smith s-a îmbrăcat în rochie aseară la Untold. „Visez să fac asta pe scenă de la 10 ani“, a spus. Apoi și-a pus dresuri, desu-uri senzuale, a trecut prin transformări care la final l-au metamorfozat în diavolul însuși. „Vă spun tuturor celor care urmăriți acest spectacol: bucurați-vă de libertate.” Dansatorii au construit – acesta e cuvântul – un spectacol despre sexualitate, iubire liberă; bărbații s-au atins între ei, femeile au explorat senzualitatea în forme diverse. Doi băieți din public au apărut pe ecran sărutându-se. Totul a căpătat viteză, forță, libertate și apoi dezlănțuire. Toate în fața unui postament pe care scria, printre altele, „Protect Trans Kids”. Iar deasupra tuturor, vocea din altă lume a acestui bărbat masiv, de 1.88 metri, care a visat să fie altceva.
Adică, din descrierea făcută de jurnalist, un show elgebetisto-satanist, potențat de produsele laboratoarelor chimice ale festivalului, mi-am zis. În continuare, am căutat să văd cine este și ce vrea de la lume Sam Smith. Un cântăreț care s-a declarat de-a lungul timpului după cum urmează: gay, apoi genderqueer, mai pe urmă non-binar – nu știu ce diferență este între ultimele două - bașca peste toate, feminist.
Mie îmi este destul de clar, dacă nu te declari a fi o chestie cât mai bizară și n-o arăți până la îngrețoșare, nu pupi nici cea mai palidă apreciere în industria muzicală. Ceea ce nu îmi este însă clar deloc, este ce l-o fi apucat pe Striblea? Începe și succesul în lumea podcasturilor, lume în care jurnalistul se mișcă bine, să depindă de aceleași condiționări?