Prima zi a festivalului de muzică electronică UNTOLD, organizat în Cluj, nu s-a terminat fără incidente. Un bărbat de 30 de ani a fost bătut de un grup de tineri de față cu autoritățile, spune el.
Adrian Unciuleanu, originar din București, dar stabilit în Londra de câțiva ani, a fost bătut pe stadionul Cluj Arena, chiar sub ochii forțelor de ordine, spune victima.
„Mă aflam pe gazonul stadionului. La un moment dat un tânăr a ieșit dintr-un grup și s-a îndreptat spre mine, ca și cum ar fi vrut să-mi spună ceva. M-a luat de mână și m-a extras de lângă prietena mea, după care m-a dus în grupul său. Eu n-am avut habar ce urma să facă, am crezut – cum v-am spus – că vrea să-mi spună ceva. CITEȘTE CONTINUAREA AICI