Universitățile din străinătate vin să ”vâneze” studenți români

Peste 100 de universităţi şi instituţii de învăţământ din 18 ţări vor fi prezente în acest weekend la Bucureşti la cea de-a 22 ediţie a The Romanian International University Fair (RIUF).

Vor fi prezente instituţii de învăţământ din Suedia, Norvegia, Danemarca, Belgia, Franţa, Elveţia, România, Marea Britanie, Olanda, Germania, Italia, Irlanda, SUA, Singapore, Emiratele Unite Arabe, Bahrain, Grecia, Bulgaria.

Vrije Universiteit Brussel din Belgia, University of West London, University of Birmingham sunt instituții cu o rată de angajabilitate de peste 90%. La târg vor avea oferte și Universitatea din Bucureşti, Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti, Academia de Studii Economice, Universitatea Politehnică din Bucureşti.