Florin Purcea, cunoscut drept „Regele castraveţilor”, și-ar fi arătat interesul pentru a prelua Universitatea Craiova. Milionar cu afaceri importante, acesta ar fi gata să semneze pentru a prelua echipa.
Mihai Rotaru intenționează să vândă echipa de fotbal Universitatea Craiova. Pentru o asemenea tranzacție importantă, ar fi găsit deja un cumpărător de măsură. Afaceristul Florin Purcea, deținător al Serelor Ișalnița prin SUD Oil, ar putea fi următorul proprietar al echipei.
Proprietar nou pentru Universitatea Craiova
Florin Purcea este poreclit "Regele castraveților", având în vedere că este cel mai mare producător de castraveți în zone protejate din România. Acesta și/ar fi manifestat interesul pentru cumpărarea echipei Universitatea Craiova.
Dincolo de aceste supoziții, mai multe surse din cercul apropiat al actualului patron spun că cei doi nu ar fi purtat discuții legate de tranzacție.
Mai mulți afaceriști interesați
Echipa Universitatea Ceaioga ar prezenta un interes major pentru mai mulți afaceriști din țara noastră. Mai mult, unii dintre aceștia ar fi dispuși să se alăture ca finanțatori, ajutând echipa cu sume de până la 250.000 de euro pe an.
Totuși, actualul patron susține nu a fost contactat cu vreo ofertă pentru a vinde clubul. și că nu a primit nicio ofertă. Totodată, acesta a precizat că nu știe dacă cineva ar avea vreo intenție de a prelua clubul.
„Nu am niciun investitor interesat de Universitatea Craiova. Nici turc, nici bulgar, nici român. Dacă îmi aduceți dumneavoastră pe cineva, putem discuta. Acum, la modul cel mai serios, nu am auzit de nimeni interesat să preia clubul. Iar dacă nu a ajuns la mine, probabil că nu e nimeni atât de interesat. E prima oară când aud de numele SUD Oil în legătură cu Universitatea Craiova. Habar nu am dacă vrea sau nu echipa, dar cu mine nu a discutat”, a spus Mihai Rotaru.
Universitatea Craiova, în mâinile unui nou finanțator
Mihai Rotaru este contrazis de mai multe persoane din anturajul lui Florin Purcea. Acestea susțin ca milionarul s-ar fi folosit de interpuși pentru a afla în ce condiții ar putea prelua clubul.
În același timp,Olguța Vasilescu, primăriţa Craiovei, și-a exprimat viziunea legată de cele două echipe conduse de Rotaru și Mititelu. Edilul local susține că fuziunea dintre cele două echipe ar fi cheia succesului.