Uniunea Europeană a anunțat că va reduce o serie de tarife în perioada următoare. Iată cine va beneficia de această decizie.
Uniunea Europeană reduce aceste taxe. Cine sunt beneficiarii
Uniunea Europeană a comunicat că tarifele de import pentru vehiculele Tesla produse în China vor fi reduse de la 20,8% la 9%, în timp ce alte companii producătoare de vehicule electrice vor beneficia, de asemenea, de scăderi ale taxelor de import, conform CNBC.
În iunie, UE anunțase intenția de a impune taxe mai mari asupra vehiculelor electrice importate din China. Totul pe motiv că acestea ar fi avantajate „semnificativ de subvenții incorecte”. Și ar reprezenta „o amenințare economică” pentru producătorii europeni de astfel de vehicule.
Comisia Europeană a ajuns la o concluzie preliminară potrivit căreia lanțul valoric al vehiculelor electrice cu baterii produse în China „este susținut de subvenții inechitabile” și a subliniat că impunerea de „taxe compensatorii provizorii” asupra acestor importuri este în interesul Uniunii Europene.
Comisia a făcut public proiectul său de decizie, ce prevede impunerea de „taxe compensatorii definitive” pentru importurile de vehicule electrice cu baterii (BEV) din China.
Se prevede însă o „ajustare minoră” a acestor taxe
După ce a analizat feedback-ul primit de la părțile interesate cu privire la tarifele planificate, CE a decis să facă „o ajustare minoră a taxelor propuse”, bazată pe observațiile primite cu privire la măsurile provizorii.
În urma acestei analize, s-a hotărât ca importurile de vehicule electrice produse de Tesla în China să fie supuse unei taxe de 9% la intrarea pe piața europeană. O reducere semnificativă față de taxa inițială de 20,8%, menționată într-o decizie din iulie.
Această decizie vine după ce Tesla, compania condusă de Elon Musk, a depus „o cerere argumentată” pentru recalcularea tarifelor planificate, solicitare care a luat în considerare subvențiile specifice pe care compania le primește în China.
Tesla nu a oferit imediat un comentariu cu privire la această decizie, potrivit CNBC. Alte companii, cum ar fi BYD, susținută de Warren Buffett, vor beneficia de o reducere a tarifelor de la 17,4% la 17%, în timp ce pentru Geely taxele vor scădea de la 19,9% la 19,3%, iar pentru SAIC de la 37,6% la 36,3%. Niciuna dintre aceste companii nu a răspuns imediat solicitărilor de comentarii din partea presei, care au fost făcute în afara programului de lucru din China.
Alte companii care colaborează cu UE în ancheta referitoare la subvenționarea masivă a vehiculelor electrice din China se vor confrunta cu tarife de 21,3%, ceea ce reprezintă o ușoară creștere față de taxa de 20,8% propusă inițial. Cei care refuză cooperarea vor plăti taxe de import de 36,3%, în scădere de la 37,6%.
Uniunea Europeană, investigații împotriva Chinei
Uniunea Europeană a demarat, de asemenea, investigații pentru a determina dacă producătorii chinezi de tehnologie curată își comercializează produsele pe piața UE la prețuri de dumping și dacă beneficiază în mod nejustificat de subvenții în timp ce operează pe teritoriul european.
Printre alte investigații lansate de UE împotriva Chinei se numără:
- Oțel laminat. Pe 16 mai, CE a deschis o anchetă antidumping asupra produselor laminate plate din fier sau oțel placate sau acoperite cu staniu chinezesc. Asta în urma unei plângeri din partea asociației europene a oțelului, Eurofer. Ancheta se va finaliza în termen de 14 luni. Iar în șapte până la opt luni s-ar putea impune taxe provizorii.
- Importuri de pardoseli din lemn. Tot pe 16 mai, CE a început o anchetă antidumping privind importurile de pardoseli din lemn. Ca urmare a unei plângeri a Federației Europene a Parchetului. Ancheta vizează panourile de parchet din lemn multistrat, cu excepția celor din bambus sau cu strat superior din bambus și a panourilor de podele cu mozaic.
- Dispozitive medical. Pe 24 aprilie, CE a lansat o anchetă cu privire la achizițiile publice de dispozitive medicale din China. Este prima inițiativă în cadrul Instrumentului de achiziții internaționale al UE. Ancheta va dura nouă luni, dar perioada poate fi prelungită cu încă cinci luni.
- Turbine eoliene. UE investighează subvențiile oferite de China pentru furnizorii de turbine eoliene destinate pieței europene, conform declarației comisarului antitrust Margrethe Vestager din 9 aprilie. Investigația se va concentra pe dezvoltarea parcurilor eoliene în Spania, Grecia, Franța, România și Bulgaria. China a descris această investigație ca fiind „discriminatorie” și a acuzat UE de protecționism.