Unirea României cu Moldova. Nicușor Dan și Simion, puncte de vedere diferite
- Andrei Pospai
- 8 mai 2025, 22:12

Tema unirii României cu Republica Moldova a fost unul dintre subiectele centrale ale dezbaterii televizate dintre Nicușor Dan și George Simion, cei doi candidați rămași în cursa pentru alegerile prezidențiale din 18 mai.
Cei doi au exprimat poziții similare în ceea ce privește obiectivul unirii, însă au avut puncte de vedere diferite asupra modului în care aceasta ar trebui realizată.
George Simion: Soluția este unirea, nu surogate
George Simion a reafirmat viziunea sa unionistă, subliniind că România și Republica Moldova ar trebui să constituie un singur stat, dacă populația de peste Prut își exprimă această dorință.
„România a suferit de pe urma unui rapt. Avem două state cu populație majoritar românească.
Când populația de pe malul celălalt al Prutului vrea să facă un stat, acest lucru este posibil. Soluția este unirea, nu soluții surogat”, a declarat Simion.
În ceea ce privește relația cu Ucraina, liderul AUR a afirmat că România nu trebuie să depindă de ajutorul Kievului.
„Ei au nevoie de ajutorul nostru și nu noi de ajutorul lor”, a precizat el, referindu-se la politica regională.
Simion a menționat și interdicția impusă asupra sa de fostul președinte Igor Dodon, susținând că a fost persecutat pentru opiniile sale unioniste încă din perioada liderilor Vladimir Voronin și Igor Dodon.

steaguri-Romania-Republica-Moldova / sursa foto: Ministerul Justiției
Nicușor Dan: Unirea trebuie să aibă sprijinul majorității
Nicușor Dan s-a declarat un susținător ferm al unirii cu Republica Moldova, afirmând că și-ar dori ca acest proces să se întâmple „azi”.
Cu toate acestea, candidatul a subliniat că, din punct de vedere juridic, România poate realiza unirea doar atunci când majoritatea populației din Republica Moldova o va susține.
„Există o declarație a Parlamentului României din 2018 care spune că România este gata pentru unire atunci când Moldova o dorește.
În prezent, sprijinul în rândul cetățenilor moldoveni pentru unire este de 37%.
Dacă România ar fi cea pe care ne-o dorim și imaginea cetățenilor moldovenilor despre România ar fi una mai bună, 37% nu ar mai fi 37%, ci 70%, și unirea s-ar rezolva”, a explicat Nicușor Dan.
Pentru a crește sprijinul populației moldovenești pentru unire, Nicușor Dan a identificat două măsuri esențiale: combaterea corupției din vămi și eliminarea problemelor din procesul de obținere a cetățeniei române pentru moldoveni.