Ungaria se înarmează. Mesaj pentru NATO de la Budapesta

Ungaria se înarmează. Mesaj pentru NATO de la Budapesta Sursa foto: Butenkow | Dreamstime.com

Ministrul ungar al Apărării, Kristóf Szalay-Bobrovniczky, a subliniat că nici Ungaria, nici NATO nu se pot implica în războiul din Ucraina. Declarația continuă retorica de la Budapesta a guvernului Orban, care se delimitează de politica UE și NATO de susținere a țării agresate de Rusia.

Ministrul ungar al Apărării, Kristóf Szalay-Bobrovniczky, a subliniat că nici Ungaria, nici NATO nu se pot implica în războiul din Ucraina. „O țară în război ar trage întreaga alianță în conflict”, a declaray politicianul maghiar, la Kossuth Rádió duminică, justificând astfel motivul, din punctul de Vedere al țării sale, pentru care Ucraina nu e acceptată în NATO.

Ungaria cere negocieri de pace

„Nici Ungaria, nici Alianța nu oferă mijloace letale în acest conflict, la fel cum Ungaria și NATO ca organizație luptă împotriva escaladării”, a afirmat Kristóf Szalay-Bobrovniczky. Pe de altă parte, unele state membre NATO se implică în retorica războinică, consideră oficialul maghiar. „Ungaria susține cu fermitate necesitatea unei încetări imediate a focului în conflict, a începerii negocierilor de pace și a păcii cât mai curând posibil. Aceasta este o poziție minoritară, dar starea de spirit se schimbă vizibil”, a completat politicianul maghiar, citat de hirado.hu.

La summitul NATO de la Vilnius, Ucraina nu a fost invitată să se alăture Alianței, considerându-se că nici țara, nici contextul nu sunt pregătite. „Suveranitatea Ucrainei este amenințată serios, în parte pentru că este în război. Iar o țară în război ar trage întreaga alianță în conflict”, a explicat ministrul ungar.

Ne puteți urmări și pe Google News

Budapesta mărește cheltuielile pentru apărare

Politicianul a menționat, în aceeași intervenție, că Ungaria își dezvoltă forțele militare în plin război: „Cheltuielile militare vor ajunge anul acesta la 2% din PIB și – conform bugetului aprobat cu votul majorității partidelor de guvernământ. Deși este un principiu NATO, marea majoritate a țărilor europene nici măcar nu au încercat să îndeplinească acest indicator”, a anunțat Kristóf Szalay-Bobrovniczky.

Dansul politistilor ungari

Sursa: Captura video

Deși NATO se așteaptă ca 20% din bugetul militar să fie cheltuit doar pentru dezvoltare, în Ungaria acest raport este mult mai mare de ani de zile, a mai afirmat demnitarul.

Potrivit acestuia, forțele armate maghiare se vor baza pe două componente: armata profesionistă formată din militari profesioniști, dotați cu echipamente de înaltă tehnologie, și regimentele de apărare teritorială și comandamentul de apărare teritorială, formate în principal din soldați de rezervă, potrivit G4media.