Ungaria, cu ochii pe România

La nici 10 zile de la instalarea noului cabinet condus de Victor Orban, guvernul ungar şi-a trimis reprezentantul la lucrările conferinţei privind Strategia UE în Regiunea Dunării organizată în aceste zile la Mamaia.

Este vorba de secretarul de stat în ministerul afacerilor externe, Zsolt Nemeth, care spre deosebire de ceilalţi reprezentanţi ai ţărilor riverane Dunării, a ţinut să puncteze ce ar trebui să facă România pentru ca viitoarea strategie să poată fi pusă la punct „la anul când Ungaria va deţine preşedinţia semestrială a UE”.   „Sper să depășim acest impas”

Zsolt Nemeth a dezvăluit că, în urmă cu câteva luni, la Budapesta, premierul român Emil Boc a subliniat importanţa pe care România o acordă reţelei feroviare de mare viteză transeuropeană care va lega România de vestul Europei. Emil Boc ar fi dat asigurări că legatura feroviară rapidă Munchen-Viena-Bratislava-Budapesta va putea fi continuată în România, până la Constanţa, prin Bucureşti, datorită proiectelor pe care ţara noastră le va include în strategia UE în Regiunea Dunării.

Zsolt Nemeth s-a adresat apoi ministrului de externe Teodor Baconski şi ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, căroroa le-a amintit că în mai puţin de un an, România va trebui să îndeplinească cerinţele pentru intrarea în spaţiul Schengen, tot sub preşedinţia Ungariei a UE. „Dar ce se va întâmpla dacă deveniţi legal şi formal membri Schengen şi noi nu putem să trecem graniţa din cauza lipsei fizice a infrastructurii, cred de aceea că strategia Dunării se va concentra decisiv pe dezvoltarea zonelor de graniţă. Aceste probleme au creat în ultima decadă destulă suferinţă şi sper că sub această strategie vom fi în stare să le uşurăm gradual, să depăşim acest impas”, a arătat Nemeth. Transporturile pe cale ferată, o problemă

Oficialul maghiar a adus vorba şi despre co-implicarea României în protejarea mediului şi a resurselor naturale, menţionând că sub Dunăre se află cel mai mare rezervor de apă dulce al Europei. Secretarul de stat al afacerilor externe din Ungaria a amintit şi de modernizarea transportului fluvial de marfuri pe Dunăre şi de dezvoltarea transportului de mărfuri pe cale ferată. „Ar trebui să ajungă la nivelul reţelelor de transport feroviar din Europa de Vest. Republica Serbia este un spaţiu multietnic care şi-a exprimat interesul pentru dezvoltarea bunelor relaţii cu vecinii, în promovarea diversităţii culturale şi respectarea drepturilor minorităţilor. Sunt 100% de acord cu colegii sârbi care au trecut printr-o decadă de naţionalism cu mintea îngustă, care sper că va fi depăşită în proiectele privind strategia UE în Regiunea Dunării”, a conchis Zsolt Nemeth.