Ungaria caută soluții. Zoltán Kovács: "Ungaria nu va putea găsi nicio altă sursă de energie în scurt timp"
- Adriana Popescu
- 4 mai 2022, 08:57
Ungaria nu va putea găsi nicio altă sursă de energie în scurt timp în locul surselor de energie importate din Rusia, a declarat luni seara pentru radioul public britanic BBC şeful de Cabinet al premierului ungar.
În cadrului interviului acordat pentru BBC, Zoltán Kovács a subliniat: Toate propunerile care se află în prezent pe masă, fiecare plan şi proiect văzut până acum de Guvernul ungar, ar fi echivalent, practic, cu oprirea economiei ungare, cu distrugerea stilului de viaţă de zi cu zi al cetăţenilor ţării, în cazul aplicării oricărei dintre sancţiuni.
Zoltán Kovács a afirmat pentru Revista presei difuzată de canalul IV al radioului BBC, specializată pe programe politice şi de cele legate de viaţa publică: ”Ungaria nu are pe termen mediu, dar mai ales în următoarea perioadă de 3-5 ani resurse alternative pentru aprovizionarea cu energie”. 65% din aprovizionarea cu petrol a Ungariei provine din Rusia și, ca țară fără ieșire la mare, aprovizionarea se bazează pe sisteme de conducte.
"Este un fapt fizic foarte simplu că aceste conducte ne conectează în prezent cu Rusia și sistemele de conducte care vin din Vest furnizează gaz natural rusesc și petrol", a mai spus oficialul ungar, care a adăugat: Pe lângă acest procent de 65% din aprovizionarea cu petrol rusesc, 85% din aprovizionarea cu gaze naturale a Ungariei depinde de livrările de gaze din Rusia şi este imposibil să schimbăm acest lucru în câteva luni sau ani.
La întrebarea, dacă din cauza acestei situații Guvernul ungar speră la un tratament excepțional sau a primit asigurări de la Bruxelles în cazul în care Comisia Europeană decide despre instituirea embargoului asupra petrolului rusesc, Zoltán Kovács a spus: Guvernul nu a văzut încă proiectul final al Comisiei Europene, în acest caz. Vedem mesaje din diferite direcții, dar pot să spun că poziția ungară nu s-a schimbat.
La întrebarea, dacă Ungaria nu riscă fragmentarea poziției până acum destul de unită a Uniunii Europene, adoptată cu privire la ororile războiului din Ucraina, Zoltán Kovács a declarat: Trebuie găsit un compromis, acceptabil tuturor şi care poate fi bazat doar pe unul dintre principiile de bază ale cooperării europene, respectiv pe soluții practice, acceptabile reciproc, bazate pe raţiune. Prin ideologii este imposibil de asigurat aprovizionarea cu energie a economiei, alimentarea vehiculelor cu carburanţi, a încălzirii locuinţelor, factorul decisiv fiind accesul la sursele de energie.
La remarca, potrivit căreia Ungaria acordă finanţare pentru cheltuielile de război ale președintelui rus Vladimir Putin, Zoltán Kovács a spus: Guvernul ungar manifestă deschidere pentru discutarea acestei chestiuni, dar în acest caz nu trebuie arătat doar spre Ungaria, deoarece aproape fiecare ţară europeană plăteşte pentru sursele de energie venite din Rusia, tomai din cauza lipsei surselor alternative. Este o matematică simplă: Uniunea Europeană are nevoie de 400 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, din care mai mult de jumătate este furnizată de Rusia. Trebuie să facem calcul şi trebuie să regândim, cât de repede şi în siguranţă putem înlocui cu alte surse de energie care vin din Est. Privind piața mondială, încă ne confruntăm cu problema accesului și transportului energiei și, prin urmare, nu are sens să vorbim despre vreo decizie ideologică în această chestiune, trebuie luată o decizie foarte atentă, practică, bazată pe raţiune, scriu cei de la MTI. (RADOR)