EXCLUSIV EVZ. Surprize la mormântul lui Ceauşescu. "Zoe nu a fost niciodată la mormântul părinţilor. Zicea că nu duce flori la un muşuroi" | VIDEO

EXCLUSIV EVZ. Surprize la mormântul lui Ceauşescu. "Zoe nu a fost niciodată la mormântul părinţilor. Zicea că nu duce flori la un muşuroi" | VIDEO

Pe o ploaie câinească, doar măturătorii cimitirului şi fostul ginere, Mircea Oprean, au fost prezenţi la mormântul lui Nicolae Ceauşescu în dimineaţa zilei de Moş Nicolae.

Deşi cele mai numeroase vizite la mormântul fostului secretar General al PCR, se întâmplă de Crăciun sau cu prilejul zilei sale de naştere, 26 ianuarie, şi de Sfântul Nicolae personalul Cimitirului Ghencea civil se află în stare de asediu. Intri în cimitir, întrebi pe unde-o fi mormântul şi imediat începe o anchetă. Turist sau ziarist? Turist ar fi mai simplu. Dar nici ziarist nu este aşa de complicat. Ziarul trebuie să facă o adresă ştampilată, parafată, către Şeful cimitirelor, din Bucureşti. Se aprobă. Cu faxul respectiv mergi la Ghencea Civil şi oamenii de ordine sunt înţelegători. Mai trebuie acordul familiei. Noroc, mare noroc. Domnul Mircea Oprean, ginerele lui Nicolae Ceauşescu se află chiar la mormânt şi este de acord. Într-un final pe care cu greu l-am putea numi cu happy-end, dat fiind locul unde ne aflăm. În cimitir, lângă mormântul lui Nicolae Ceauşescu. Mobilizare generală la mătură Afară este o vreme dificilă. Bucureştenii, care uitaseră în ce anotimp se află, au fost luaţi prin surprindere de ploaia câinească din dimineaţa zilei de marţi. Poate din acest motiv nu au venit mulţi oameni la mormântul Elenei şi al lui Nicolae Ceauşescu. Dar agitaţie tot era. Toate îngrijitoarele din cimitir dădeau apa de pe alei din apropierea locului cu pricina. Au muncit aşa mai bine de o oră, deşi tot ploua şi lacurile nu prea scădeau. Ciudat de ce atâta mobilizare! Pe vremuri, când răposatul conducea întreaga ţară şi avea biroul la etajul întâi al Comitetului Central, se făceau mari eforturi pentru ca el să se simtă bine. După ce ningea, sau chiar în timp ce ningea, se desfăşurau ample lucrări de deszăpezire. Asta ar fi normal. Operaţiunile erau însă mai minuţioase. Mulţi îngrijitori îndepărtau zăpada dintre pietrele cubice din carosabilul din faţa Comitetului Central. Ei foloseau un fel de periuţe de dinţi mai mari şi nu încetau treaba oricât de tare ar fi nins. Atunci, în dictatură era explicabil. Acum, la Cimitirul Ghencea civil, nu. O fi vrajă! Să revenim, însă, în apropierea mormântului. Monumentul funerar a costat aproximativ 5.000 de euro, după aprecierea administratorului cimitirului. Şi arată aşa cum, dacă ar mai fi fost în viaţă, fostul preşedinte cu siguranţă că şi l-ar fi dorit: roşu...nu chiar Ferrari, dar cu picăţele mici! "Zoea nu a vrut să pună flori la un muşuroi" Iniţial am crezut că s-a întors dictatura lui Ceauşescu, atât de stricte erau regulile de acces în cimitir. Paznicii, apoi fostul ginere al soţilor Elena şi Nicolae Ceauşescu, profesorul Mircea Oprean, au încercat din răsputeri să rărească accesul în preajma mormântului celor doi. Şi chiar au reuşit. Cu toate acestea, fostul soţ al Zoei Ceausescu ne-a povestit cum soţia sa nu a venit niciodată să pună flori la ceea ce se credea a fi mormântul părinţilor săi, spunând că nu voia să vină la ceea ce ea numea "un muşuroi de furnici". "Haideţi şi la Nicuşor, e şi ziua lui…" Nu numai domnul Oprean a revenit la sentimente mai bune după câteva minute de explicaţii, dar şi paznicii s-au arătat mult mai cooperanţi, având în final, chiar ideea de a merge şi la mormântul lui Nicuşor Ceauşescu, aflat la câţiva metri mai spre capelă. După spusele domnului doctor, la morminte urmau să mai treacă, în cursul zilei, şi fiul, Valentin Ceauşescu, precum şi Ion, fratele mai mare al lui Nicolae Ceauşescu. Pomenirea urma să aibă loc la un restaurant din cartier, fostul soţ al Zoei Ceauşescu plecând mai devreme de la cimitir pentru a se îngriji că toate vor fi conform tradiţiei, mai ales că, îşi aduce aminte el, "Ceauşescu avea obiceiul să-şi serbeze acasă, cu familia, ziua onomastică". "Ceauşescu serba Sfântul Nicolae acasă, în Primăverii, cu familia."Mircea Oprean, ginerele lui Nicolae Ceauşescu