Unde s-a făcut diferența între Iohannis și Dăncilă. „Manipulările PSD, de cea mai joasă speță”
- Antonia Hendrik
- 22 noiembrie 2019, 16:15
Rareş Bogdan n-o cruţă pe Dăncilă. Într-o nouă postare, europarlamentarul îi explică, dacă mai era nevoie, de ce nu poate avea o confruntare cu Iohannis.
Rareş Bogdan: "Văd că șefa PSD iar se face că vrea să participe la o dezbatere cu președintele Românei. Se face in timp ce sta intre patru pereti, pentru ca pe strada este huiduita si apostrofata. Îi comunic faptul că domnul Presedinte Klaus Iohannis dezbate cu oamenii, în stradă, în săli, răspunde la întrebări, aduce argumente... Și au fost multe întrebări zilele astea, la Baia Mare, Bistrița, Ploiești, Galați, azi suntem la Bacău - tot atâtea locuri unde șeful statului a discutat/discută cu cetățenii. Dar o face sincer, fără minciuni, fără a amăgi oamenii. Ca un om serios, cu conștiință", a scris europarlamentarul pe social media.
Subtil, Rareş Bogdan îi explică lui Dăncilă de la ce nivel priveşte Ioahnnis lumea
"Domnul Iohannis a fost la Zagreb, la summitul liderilor PPE, alături de Angela Merkel, Ursula von der Leyen și Donald Tusk, premierul Greciei, Kiriakos Mitsotakis si fostul si viitorul cancelar al Austriei, Sebastian Kurz, să dau numai niște exemple. Adică lideri, doamnă Dăncilă, viziuni, argumente, proiecte, progres. Vă sunt cunoscuți termenii aceștia?", o întreabă Rareş Bogdan pe Dăncilă
În opinia lui Rareş Bogdan, manipulările PSD sunt de cea mai joasă speță
"Doamna Dăncilă, cred că stați închisă în birou și visați cai verzi pe pereți, iar din când în când intră câte-un sfetnic și vă spune „ieșiți, doamnă, de sub masă, că nu vine nimeni să vă reproșeze minciunile pe care le-ați spus, vă păzim noi!”. Mai ales după desecretizarea Raportului 10 august... Manipulările PSD, de cea mai joasă speță, ies la iveală, iată! Ieșiți, doamnă, dintre cei 4 pereți, mergeți în stradă și vorbiți cu oamenii, dezbateți cu ei, vedeți ce vă spun!"
Europarlamentarul îi recomandă câte un duş rece din când în când şi-i cere câteva răspunsuri
"Măcar un duș rece, din când în când, un șef de partid, chiar și așa, instalat de un infractor, trebuie să facă, să se trezească! Aveți curaj să dați ochii cu România normală, cea pe care ați umilit-o, ați mințit-o, ați luat-o de neroadă, ați bătut-o pe 10 august, ați gazat-o? Aveți curaj să le spuneți românilor de ce ați ajuns pe primele pagini ale ziarelor de pe glob? Aveți curaj să le explicați oamenilor de ce ați angajat numai copii, nepoți, amante, iar pe cei competenți i-ați invitat să plece la mii de kilometri, cu lacrimi în gât? Aveți curaj să le spuneți părinților lor de ce au plecat copiii lor din țară? Aveți curaj să le spuneți românilor de ce ați legiferat exclusiv pentru un grup infracțional? Aveți curaj să le spuneți cum ați făcut averi de faraoni în timp ce electoratul vostru sărăcea? În stradă, printre oameni, acolo e dezbaterea! Haideți, pi R pătrat pe stradă!", a scris politicianul pe contul personal de Facebook.