Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc, doi dintre cei mai apreciaţi actori români, revin pe scenă în spectacolul-lectură „Cehov şi ceai”, după un text semnat de Fabian Anton.
Evenimentul va avea loc astăzi, 5 aprilie, începând cu orele 18.00, la Librăria Cărtureşti Verona.
Mariana Mihuţ a primit premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal, pentru partitura bunicii din spectacolul „Îngropaţi- mă pe după plintă” de la Teatrul Bulandra din Bucureşti, în 2012, la gala Uniunii Teatrale din România (UNITER) şi a mai câştigat premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă în rol principal pentru interpretarea Innei Rasadina în „Sorry”, de Aleksandr Galin, în regia lui Yuri Kordonsky (Teatrul Bulandra, 2004).
Victor Rebengiuc a jucat în numeroase filme de succes între care „Pădurea spânzuraţilor”, în regia lui Liviu Ciulei - premiat la Festivalul de la Cannes, în 1965 -, „Tănase Scatiu”, în regia lui Dan Piţa, „De ce trag clopotele, Mitică?”, în regia lui Lucian Pintilie, „Faleze de nisip”, de Dan Piţa, „Moromeţii”, de Stere Gulea (premii la festivalurile din San Remo - Italia şi Santarem - Portugalia), „Balanţa”, de Lucian Pintilie, şi „Medalia de onoare”, de Călin Netzer.
- Două liniuțe
Teatrul Elisabeta, Bd. Regina Elisabeta nr.45
06 aprilie - ora 16:00
Text și regie: Lia Bugnar
Cu: Medeea Marinescu, Marius Manole, Cătălin Babliuc, Ilinca Manolache, Istvan Teglas, Anghel Damian, Irina Antonie
Durerile unei iubiri pe care trebuie s-o oprești, pentru că a luat-o în direcția greșită. Înverșunata luptă de a salva ce nu vrea să fie salvat. Neputința sau neștiința de a acționa la momentul propice, care ne retează orice soi de supraviețuire creativă… Uneori, soluțiile vin din momentele cele mai neașteptate, de pildă când te afli la premiera unei piese de teatru deloc asemănătoare cu o lecţie de educație sexuală unde, la final, profesorul din tine se întreabă unde ai greșit când ai simțit?
- Trupa Arifa revine la Bucureşti la ARCUB, mâine seară
În luna aprilie, în cadrul seriei de concerte live, Jazzaj la ARCUB, trupa Arifa revine la Bucureşti, pentru noi recitaluri cuceritoare, reunite sub titlul „Secret Poetry“.
După ce în 2013, când au lansat albumul „Anatolian Alchemy“, s-au bucurat de un binemeritat succes, membrii grupului propun pentru seara de 5 aprilie, un program deosebit de atrăgător, care include piese foarte noi, precum: „Secret Poetry“, „Nine Lives“, „Jade Garden“, dar şi compoziţii pe care publicul le îndrăgeşte foarte mult: „La Lune“, „Anatolian Alchemy“ sau „Dacian Tale“.
Boema
Producţia clasică a lui Franco Zeffirelli, Boema, are o distribuţie tânără şi foarte atractivă, fiind cea mai jucată operă din istoria Met. Tenorul italian Vittorio Grigolo îl interpretează pe pasionatul scriitor Rodolfo, iar soprana româncă Anita Hartig debutează la Met în rolul iubitei sale, Mimi. În acest spectacol dirijat de faimosul Stefano Ranzani, Susanna Phillips este cocheta Musetta, iar Massimo Cavalletti este pictorul Marcello. Operă de Giacomo Puccini, Regizor: Stefano Ranzani, Productia: Franco Zeffirelli,Scenograf: Franco Zeffirelli.
The Light Cinema, astăzi, 19:55