Benzina şi motorina au preţuri diferite de la o ţară la alta. Puteţi economisi câteva zeci bune de euro dacă ştiţi de unde să alimentaţi.
V-aţi gândit să faceţi turul Europei cu maşina personală? Dacă da, ţineţi cont că o parte importantă a bugetului de vacanţă va fi alocată cheltuielilor cu carburantul.
De aceea, trebuie să ştiţi în ce ţări găsiţi benzina şi motorina mai ieftine, pentru a putea face o programare inteligentă a benzinăriilor unde vă veţi face plinul.
Am luat drept exemplu un traseu frumos în care treceţi prin oraşe importante ale Europei: Budapesta, Praga, Berlin, Amsterdam, Bruxelles, Paris, Torino, Milano şi Viena, după care vă întoarceţi la Bucureşti, prin Ungaria.
În total, circa 6.000 km. În cazul unui Logan pe motorină, care consumă aproximativ 5 litri/100 km în extraurban şi care are un rezervor de 50 de litri, veţi consuma şase plinuri în întreaga excursie.
Odată ajunşi în Austria, alimentaţi, căci veţi avea de mers circa 800 de km până în România.
Cei care călătoresc cu un Volkswagen Golf IV, care are un consum de 4 litri de benzină în afara oraşului şi un rezervor de 55 de litri, vor plăti mai puţin, având nevoie de circa patru plinuri şi jumătate. Traseul este asemănător celui menţionat.
Costurile în acest al doilea caz vor fi de aproximativ 350 de euro pentru întregul traseu. Motorina este mai scumpă decât benzina în România, Ungaria, în restul ţărilor raportul fiind invers.
Este de evitat alimentarea rezervorului în Italia, Olanda, Franţa şi Belgia.