Republica Moldova. Învățământul dual va fi extins în universități. Măsura va fi aplicată începând cu anul viitor de studii și va permite tinerilor din anul III sau IV, de la specialități precum marketing și logistică, pedagogie, inginerie sau IT, să îmbine studiile cu activitatea într-o companie sau organizație. O decizie în acest sens a fost aprobată de Guvernul de la Chișinău.
Prevederea are scopul de a contribui la creșterea numărului de angajări
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a subliniat că un obiectiv important pentru Guvern și pentru minister este să asigure relevanța studiilor, inclusiv a studiilor universitare pentru piața muncii.
„Prin aprobarea regulamentului cu privire la organizarea și desfășurarea învățământului dual în învățământul superior, vom oferi studenților noștri posibilitatea să lucreze în companii și totodată să învețe, fiind salarizați. De asemenea, timpul petrecut la locul de muncă va fi contabilizat din contul studiilor pe care le desfășoară”, a spus Dan Perciun.
În învățământul vocațional tehnic, peste 1 600 de elevi lucrează și învață simultan
Programul este implementat cu succes în învățământul vocațional tehnic din țară, unde peste 1 600 de elevi lucrează și învață simultan.
„Dorim să aducem aceeași practică și în universități. Astfel, începând cu anul III și anul IV, studenții vor putea petrece până la 40% din timpul dedicat studiilor nemijlocit într-o companie. Obiectivul este să începem cu specialitățile unde partea teoretică este mai mică. Vorbim aici despre specialități aplicative, logistică, marketing, contabilitate, IT”, a afirmat Dan Perciun.
Prevederea are scopul de a contribui la creșterea numărului de angajări în câmpul muncii după încheierea studiilor universitare. La fel, se urmărește creșterea relevanței programelor de studii și racordarea acestora la piața muncii.
În Republica Moldova există 16 instituții de învățământ superior, cu peste 200 de specialități și programe de studii. În cadrul acestora își fac studiile circa 56 mii de tineri.