Un tribunal bulgar a aprobat extrădarea în România a "regelui cocainei"

Un tribunal bulgar a aprobat extrădarea în România a "regelui cocainei"

Tribunalul din Sofia a aprobat astăzi extrădarea în România a lui Evelin Banev “Brendo", supranumit “regele cocainei", pentru a fi judecat pentru trafic de droguri. Decizia tribunalului poate fi atacată prin recurs în termen de şapte zile, transmite Agerpres.

Aceasta este cea de-a doua solicitare de extrădare din partea României după ce, în iunie 2013, tribunalul bulgar a suspendat procedura pe motiv că Banev se afla în imposibilitatea de a participa la audieri. De asemenea, instanţa a argumentat că autorităţile române nu au răspuns la întrebările cu privire la cheltuielile de judecată şi a modului în care Banev ar fi urmat să fie transportat în România.

În iulie 2013, Banev a fost condamnat în Italia la 20 ani de închisoare pentru rolul său în traficul de cocaină din America de Sud către Italia. Conform justiţiei italiene, Banev şi complicii săi sunt vinovaţi pentru introducerea ilegală a şase tone de cocaină în Italia între 2006 şi 2008.

Anterior, Banev fusese condamnat în Bulgaria la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru spălare de bani.

În februarie 2013, şi România a emis un mandat european de arestare pe numele lui în cadrul unei anchete împotriva unei reţele de trafic de droguri.

Ne puteți urmări și pe Google News