Un tânăr a ajuns în comă la spital, după ce a fost lovit de ambulanță pe trecerea de pietoni

Un tânăr a ajuns în comă la spital, după ce a fost lovit de ambulanță pe trecerea de pietoni

Un clujean a fost accidentat pe trecerea de pietoni de o ambulanță.

”Poliția Cluj a fost sesizată în jurul orei 15.20 despre producerea unui accident de circulație pe strada Traian Vuia. Conform primelor informații, o autospecială ar fi accidentat o persoană pe trecerea de pietoni”, a declarat Simona Vîrci, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, pentru stiridecluj.ro. Poliția va stabili dacă ambulanța era cu semnalele luminoase pornite. Autospeciala sanitară aparţinea SAJ Bistriţa-Năsăud. Directorul de îngrijri al Spitalului Judeţean Cluj, Monica Costin, a declarat că victima este un tânăr, care a fost internat la secţia de Terapie Intensivă ”Tânărul se află în comă, a venit cu multiple traumatisme toracice, de bazin, la faţă. În prezent, este supus unor investigaţii şi, cel mai probabil, va rămâne în secţia de Terapie Intensivă. Nu avea acte asupra sa, aşa că nu putem preciza vârsta acestuia”, a declarat Monica Costin pentru stiridecluj.ro.