Un tablou de Tiţian, "Sacra Conversazione", vândut pentru 16,8 milioane de dolari

Un tablou de Tiţian, vechi de 450 de ani, a fost adjudecat ieri, la o licitaţie, pentru suma de 16,8 milioane de dolari, de un colecţionar european, stabilind astfel un nou record mondial pentru operele acestui pictor renascentist, au anunţat reprezentanţii casei Sotheby's, citaţi de Reuters.

Tabloul "Sacra Conversazione" (Madonna con il Bambino e i santi Luca e Caterina d'Alessandria), pictat de maestrul italian în jurul anului 1560, era evaluat la o sumă cuprinsa între 15 şi 20 de milioane de dolari. Preţul final, comision inclus, a fost de 16.882.500 de dolari. "Oameni şi instituţii de peste tot din lume şi din domenii diverse şi-au arătat interesul pentru genul acesta de lucrări", a declarat George Wachter, co-preşedinte al Old Master Paintings. Pictura nu a mai fost expusă în public în ultimii 30 de ani, până la ultimele expoziţii de la Paris, Londra şi Amsterdam. Precedentul record pentru un tablou de Tiţian, al cărui nume real era Tiziano Vecelli, a fost stabilit în 1991, în cadrul unei licitaţii organizate de casa Christie's la Londra, când tabloul "Venus şi Adonis" a fost vândut pentru 13,6 milioane de dolari. Licitaţia de ieri a adus casei Sotheby's încasări totale de 78,6 milioane de dolari, depăşind cu mult estimările specialiştilor.