Un irlandez fără loc de muncă şi-a construit o casă din resturile a 1,4 miliarde de euro, scoase din uz şi tocate de autorităţi. Cunoscuţii spun că această locuinţă că este un monument dedicat "nebuniei" care cuprinsese ţara sa în timpul boom-ului imobiliar, relatează Reuters.
Frank Buckley şi-a amenajat un apartamentul în holul unei clădiri de birouri rămase nefolosite de la terminare sa, în urmă cu 4 ani, în timpul apogeului boom-ului imobiliar. Artistul a utilizat cărămizi din bancnote tocate, împrumutate de la monetăria naţională.
"Este o reflectarea a întregii nebunii care a pus stăpânire pe noi', şi-a explicat el creaţia, pe care o numeşte 'casa de un miliard de euro' şi unde locuieşte din decembrie. 'Oamenii au aruncat miliarde în construcţii care acum nu mai valorează nimic. Am vrut să creez ceva din nimic", mai spune artistul.
Un val de credite ieftine a inundat Irlanda la începutul anilor 2000, după intrarea ţării în zona euro, alimentând o uriaşă bulă imobiliară. Prăbuşirea care a urmat din 2007 a aruncat Irlanda în cea mai adâncă recesiune din lumea industrializată, obligând 'tigrul celtic' să accepte un împrumut umilitor de la Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
A avut credit de 365.000 de euro La apogeul boom-ului imobiliar, Frank Buckley a contractat un credit integral pentru o casă de 365.000 de euro pe centura Dublinului, deşi nu avea un venit constant. Între timp s-a despărţit de soţie, care continuă să locuiască în această casă, a cărei valoare s-a redus la o treime.
Buckley lucrează acum să adauge o bucătărie la camerele deja existente. Pereţii şi podeaua sunt acoperiţi cu resturi de bancnote, iar casa este atât de călduroasă, încât locatarul ei doarme noaptea fără pătură. Pereţii sunt decoraţi cu tablouri făcute din bancnote şi monede.
Cu toate acestea, inventivul artist spune că vrea ca politicieni europeni să rezolve criza datoriilor în zona euro fără a-i distruge moneda. Dacă aceasta se va prăbuşi însă în cele din urmă, Buckley vrea să folosească bancnotele defuncte ca materie primă pentru proiecte viitoare. 'Orice s-ar spune despre euro, este un izolator grozav', susţine el. <iframe width="560" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/beK0O25O9aY" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>