Meseria de mecanic de locomotivă este uan extrem de periculoasă. Cu palmele întinse spre cer, mecanicul trenului Baia Mare – București explică că, în timp ce avea viteză mare, de pe un drum lateral i-a apărut în față o autobasculantă. ”Nu am mai vazut decât o mașină mare, roșie”, povestește mecanicul trenului, aflat lângă cei doi conductori.

Impactul dintre trenul inter-regio, Baia Mare – București, și autobasculantă a fost total. Tabla de pe locomotivă este sfâșâiată în mai multe locuri. Autobasculanta s-a răsucit de mai multe ori pe calea ferată, bordul acesteia fiind proiectat la câteva zeci de metri. ”Am simțit o mare bubuitură și apoi o frânare puternică. Bine că nu a deraiat trenul. Când am scos capul pe geam, am vazut basculanta răsturnată și am știut că a fost un accident”, poveste Maria Precup, din Baia Mare.

Martorii spun că șoferu camionului a ieșit singur din cabina ruptă, dar era grav rănit. La fața locului au intervenit multe forțe de intervenția. Circulația feroviară este complet blocată spre nordul și nordul estul României.

Vom reveni cu amănunte.