La bursa dedicate romilor, organizată în şapte localităţi din patru judeţe anul acesta, au fost angajate opt persoane, însă una singură de etnie romă.
45 de patroni au venit cu aproape 260 de locuri de muncă la bursele organizate de stat pentru romi, anul acesta, în patru judeţe ale ţării, în localităţi cu populaţie aparţinând, preponderent acestei etnii. Asta, deşi Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM) a chemat la eveniment aproape 350 de angajatori. La burse s-au prezentat 385 de persoane, însă nu toate de etnie romă, aceasta fiind reprezentată la târguri de 313 persoane. Însă, după ce au tras linie, autorităţile au constatat că o singură persoană dintre cele opt angajate după bursă este de etnie romă, arată sinteza ANOFM privind stadiul realizării Programului de ocupare a forţei de muncă, la finele trimestrului III din 2010. Rom angajat în comerţ Domeniul unde a fost angajată persoana de etnie romă este "comerţul cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor", potrivit ANOFM. Autorităţile au motivat organizarea acestor burse dedicate şomerilor de etnie romă "analizând cerinţele pieţei forţei de muncă şi pentru a oferi sprijin unor categorii defavorizate în vederea ocupării unui loc de muncă". În total, prin intermediul burselor locurilor de muncă organizate în primele nouă luni ale anului au fost angajate aproape 12.000 de persoane, cele mai multe, peste 10.000, în urma Bursei generale a locurilor de muncă, din 23 aprilie.