După ce Primul Război Mondial i-a răpit fratele şi logodnicul, Violet Speedwell a devenit o „femeie de prisos”, fără şansa de a avea familie. La 38 de ani, lucrează ca dactilografă pentru o companie de asigurări. Dorinţa de independenţă o îndeamnă să se mute la Winchester, la mică distanţă de mama ei (o femeie înrăită de doliu).
Într-o zi în care vizitează maiestuoasa catedrală din oraş, nimereşte la o slujbă unde se sfinţesc pernele de rugăciune cusute de Grupul de brodeze al Catedralei.
Aici, Violet se împrieteneşte cu exuberanta Gilda, lucru care-i va pune la încercare curajul cînd aceasta îşi va declara public dragostea pentru Dorothy, una dintre cele mai talentate brodeze.
Secrete
Însă şi ea are propriile secrete: e atrasă de Arthur, un clopotar însurat. Cînd forţe exterioare îi ameninţă greu cîştigata independenţă şi la orizont se iveşte perspectiva unui nou război, Violet trebuie să lupte din toate puterile să prindă rădăcini într-un loc neprielnic femeilor de prisos.
Tracy Chevalier s-a născut în 1962 şi a copilărit în Washington. A părăsit Statele Unite în 1984, stabilindu-se în Anglia. După ce a lucrat cîţiva ani ca redactor, a obţinut un masterat în literatură la University of East Anglia. A debutat în 1997 cu romanul Albastru pur, ce s-a bucurat imediat de un succes răsunător.
Îngeri căzători
Doi ani mai tîrziu a apărut Fata cu cercel de perlă, considerat de Publishers Weekly „fenomen editorial”, atingînd în scurt timp cifra-record de un milion de exemplare. În anul 2000, lanţul de librării Barnes & Noble i-a acordat premiul pentru una dintre cele mai bine vîndute cărţi în SUA. Romanul a fost recompensat cu premiul cititorilor revistelor People, Time şi Elle.
În anul 2001 a publicat un al treilea roman, Îngeri căzători, frescă a Angliei eduardiene, aflat luni de zile pe lista de bestselleruri din Anglia şi SUA. Au urmat, printre altele, Ultima fugară (2013) şi La marginea livezii (2016). Tracy Chevalier a adus un suflu nou romanului de atmosferă, în care reconstituirea istorică îi fascinează pe cititorii de toate gusturile, de la rafinaţi pînă la adolescenţi.
La Editura Polirom au apărut, unele în mai multe ediţii, Albastru pur, Fata cu cercel de perlă, Doamna şi licornul, Simetria de temut, Făpturi uluitoare, Ultima fugară, La marginea livezii.
Tracy Chevalier Un singur fir Traducere din limba engleză şi note de Vali Florescu Colecţia „Biblioteca Polirom”. Seria Actual
Fragment în premieră
Violet nu înțelesese cu adevărat cât de greu o să i fie să se descurce singură, cu un salariu de dactilografă. Sau înțelesese, dar jurase să se descurce oricum – era prețul pe care l plătea pentru independența față de mama ei. Când locuia cu părinții, dădea în casă aproape două treimi din salariul ei săptămânal, păstrandu și doar cinci șilingi pentru cheltuieli personale – masa de prânz, haine, țigări, reviste de șase penny – și mai punea alți câțiva șilingi la bancă.
Pe parcursul anilor, economiile ei crescuseră treptat, dar Violet era de părere că o să i trebuiască mai târziu, când părinții n o să mai fie. Se văzuse nevoită să intre în ele mai tare decât se aştepta ca să plătească garanția pentru chiria locuinței din Soke și cele câteva nimicuri care să i facă odaia mai confortabilă. Mama ei avea mult mobilier de prisos în casa din Southampton, dar Violet știa prea bine că nu i poate cere nimic. Probabil că, dacă s ar fi mutat în Canada ca să și găsească un soț, doamna Speedwell ar fi fost gata să i trimită mobilă la mii de kilometri. Dar să i trimită vreun lucru la douăzeci de kilometri de casă era un afront.
Aşa că Violet a trebuit să bată toate prăvăliile de vechituri din Winchester căutând o noptieră ieftină, când în vechiul ei dormitor avea una superbă de rattan, sau o scrumieră verde butucănoasă, când avea una aproape identică în salonul din Southampton, sau două farfurii ciobite din majolică de pus pe polița șemineului, când mama ei avea o mulțime de bibelouri în cutii surghiunite în pod. Nu i trecuse prin cap să și ia și așa ceva cu ea când se mutase, pentru că nu trebuise niciodată să transforme o cameră străină intr o casă.
Și la biroul din Winchester, Violet câștiga tot treizeci și cinci de șilingi pe săptămână, cât câștiga și în Southampton. Era considerat un salariu bun pentru o dactilografă – lucra la firma respectivă de zece ani și bătea la maşină repede și fără greșeli. I se păruse generos când locuia acasă; își permitea o masă caldă la prânz aproape zilnic și nu era nevoie să se gândească de două ori dacă să și cumpere țigări sau un ruj nou. Însă nu era un salariu cu care să se poată descurca pe cont propriu; era mai degrabă ca o pereche de pantofi incomozi ce puteau fi purtați, dar care o băteau și o rodeau și îi făceau bătături. Acum, că era nevoită să trăiască doar din acești bani, a înțeles că, oricât de mândră fusese ea de cât câștigă și cu cât contribuie la cheltuielile casei, probabil că pentru părinții ei suma respectivă era aproape mărunțiș.
Aceeași sumă pe care le o dăduse părinților ei i o dădea acum proprietăresei, și nu acoperea decât micul dejun; își cumpăra și își gătea singură cina și trebuia să plătească și pentru spălătorie și cărbuni – lucruri care i erau asigurate automat acasă. Ori de câte ori ieşea din casă cheltuia bani – câțiva bănuți ici, câțiva colo, dar se adunau. Cheltuieşti cum respiri. Violet nu mai putea să pună bani deoparte, să facă economii. A trebuit să învețe să se descurce și să trăiască și cu lipsuri. A început să poarte aceleași haine zi de zi și să le spele la chiuvetă ca să evite o factură imensă la curățătorie, să cârpească și să ascundă peticele uzate cu broșe sau eșarfe, știind că, orice ar face, tot ponosită va fi. Doar hainele noi puteau schimba situația.
A încetat să mai cumpere reviste și ziare, mulțumindu se cu vechiturile de la O și Mo, și nu și a mai luat rujuri. A început să și micşoreze rația de țigări la trei pe zi. Multe mese de seară s au redus la sardine pe pâine prăjită sau la șprot prăjit în loc de cotlet, carnea fiind mult prea scumpă. Violet nu se omora după micul dejun – ar fi preferat pâine prăjită cu marmeladă –, dar dacă tot îl plătea, s a forțat să mănânce ouăle poşate pe care doamna Harvey le pregătea în fiecare dimineață, deşi o făceau să ajungă la muncă cu o ușoară stare de greață.
În fiecare săptămână se ducea la cinema – unicul ei răsfăț, pentru care în ziua respectivă făcea foamea. Primul film pe care l a văzut în Winchester se intitula Almost a Honeymoon, despre un bărbat care trebuia să găsească o femeie cu care să se însoare în douăzeci și patru de ore. A fost atât de dureros, încât a vrut să plece la jumătatea filmului, dar în cinematograf era cald și nu putea justifica faptul că și sacrificase masa de prânz doar ca să iasă din sală mai devreme.