La începutul anilor ’70 s-a deschis un mic anticariat în două încăperi întunecoase din Pasajul Macca-Villacrosse, care leagă Calea Victoriei de strada Eugen Carada.
Am cumpărat de acolo, pe când eram student în primul sau în al doilea an de facultate, o antologie cu articole ale lui Arghezi, intitulată Lume veche, lume nouă. Un text din volumul acela pe care mi-l amintesc nespus de bine, deşi am pierdut de mult cartea, mi s-a lipit de memorie ca un plasture. Articolul lui Arghezi evoca un publicist român de origine poloneză, Uhrynovsky, care făcuse o carieră frumoasă la Paris în jurul anului 1910. Numele său apare, de altfel, atât în agendele lui Mateiu I. Caragiale, cât şi prescurtat – „bunul meu amic Uhry” – în prima pagină din Craii de Curtea-Veche.
Odată cu faima, spunea Arghezi în textul pomenit, Uhrynovsky îşi făcuse la Paris şi mulţi duşmani, iar cei atinşi de condeiul lui s-au întrebat cum ar putea să-l reducă la tăcere sau să-l neutralizeze. S-a încercat cumpărarea lui, încă publicistul nu era arghirofil, activitatea sa aducându-i, altminteri, un venit frumos. Nici afemeiat nu era – îşi iubea nevasta –, ca să-i poată fi scoasă o cucoană în cale... Avea însă şi el o slăbiciune: îi plăceau localurile de periferie cu mâncare suculentă şi băutură bună, de felul acelora care la noi se numeau „bombe”. Patronul unei asemenea cârciumi frecventate de Uhrynovsky era omul comisariatului de poliţie aflat la câţiva paşi de local, aşa încât s-a recurs la următoarea stratagemă: după ce publicistul, afumat, a plătit şi s-a ridicat de la masă ca să plece, stăpânul locandei, plin de respect, l-a ajutat să îşi îmbrace şuba – era o iarnă grea – vârându-i într-unul din buzunarele încăpătoare o sticlă de şampanie. După ce Uhrynovsky a ieşit din local şi s-a îndepărtat câţiva metri, patronul a început să strige: „Hoţul!”, iar cei doi poliţişti care-l aşteptau în faţa comisariatului l-au oprit şi l-au băgat înăuntru.
Era greu de crezut – se mai spunea în articol – că Uhrynovsky încercase să fure o sticlă de şampanie, însă era băut, a devenit agresiv, iar reputaţia ştirbită nu şi-a mai putut-o reface. Concluzia lui Arghezi: unui om cât de cât public nu trebuie să i se întâmple nimic.