Un senator PSD a fost rănit în urma unui accident

Un senator PSD a fost rănit în urma unui accident

Senatorul PSD Aurel Duruţ din judeţul Caraş-Severin a fost rănit uşor, joi seară, în urma unui accident produs în apropiere de municipiul Reşiţa, după ce maşina pe care acesta o conducea a fost lovită de semiremorca unui TIR.

”Pe DN 58, la ieşirea din Reşiţa înspre Caransebeş, un TIR condus de un bărbat de 33 de ani, cetăţean român, nu a adaptat viteza în curbă şi a acroşat cu semiremorca maşina în care se afla senatorul de 63 de ani, acesta aflându-se la volanul autoturismului său şi venind din sens opus”, a declarat Ancuţa Cheţan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin.

În urma accidentului, senatorul Aurel Duruţ a fost rănit uşor, având politraumatisme şi fiind transportat cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean Reşiţa.

Şoferul TIR-ului este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, scrie Mediafax.ro.