Un SCULPTOR ROMÂN expune în Emiratele Arabe. "Lumea de aici e foarte receptivă la arta contemporană"
- Andreea Ciulac
- 5 octombrie 2012, 18:31
În 2005, a fost distins cu medalia de aur a UNESCO, iar lucrările sale au fost contemplate în ţări cu "apetit" pentru artă, precum SUA, Germania şi Marea Britanie. Sculptorul Bogdan Lascăr continuă şi anul acesta seria show-urilor de artă abstractă începută în 2011, la Abu-Dhabi.
Expoziţia, denumită "Neurophysiologic Neo-Opera Shapings", adică sculptura ca extensie a proiecţiei de film, va avea loc la sfârşitul săptămânii viitoare, la Abu- Dhabi, un alt oraş-bijuterie al Emiratelor Arabe. Vizitatorii vor avea ocazia să admire peste 20 de lucrări, dar şi să asiste câteva proiecţii de film. "Am ales acest colţ de lume, pentru că oamenii de aici sunt extrem de receptivi la orice manifestare de artă contemporană", spune artistul Bogdan Lascăr. Evenimentul de anul trecut, desfăşurat la Burj Kalifa, cea mai înaltă clădire din lume, a reunit personalităţi influente ale lumii arabe. Printre invitaţii de onoare s-au numărat fiul şeicului Al Maktoum, membru al familiei conducatoare a Dubaiului, responsabil pe ai Departamentului de Cultura din Dubai, dar şi Gabriel Aldea, fostul consul general al României în Dubai.