Un român şi-a dat foc la Roma

Un român şi-a dat foc la Roma

Un cetăţean român în vârstă de 41 de ani şi-a dat foc, ieri după-amiază, în apropierea monumentului Altare della Patria din Roma, în semn de protest faţă de birocraţia din Italia. Potrivit cotidianului „Il Messaggero”, Stelian Buzean este nemulţumit de faptul că autorităţile italiene nu i-au eliberat cartea de identitate şi alte documente necesare pentru obţinerea unei pensii de invalid.

„Vreau egalitate în drepturi. Sunt invalid şi nimeni nu mă angajează”, a declarat românul, care a fost salvat de carabinierii aflaţi în Piaţa Venezia. El a fost internat la spitalul Sant'Eugenio, având arsuri la picioare şi mâini, dar starea sa nu este gravă.

„Sunt disperat. Am făcut acest gest pentru a face cunoscută tuturor povestea mea. Data viitoare mă arunc de la un balcon. Sunt nemulţumit fiindcă nu reuşesc să obţin asigurarea în urma unui accident pe care l-am avut acum un an şi în urma căruia am rămas invalid. Am fost lovit pe stradă de o motocicletă, am fost operat şi de atunci nu pot să mişc un picior. Nimeni nu mai vrea să-mi dea de lucru”, a spus Buzean, care se află de şapte ani în Italia.  

Ne puteți urmări și pe Google News