Robert Adam este noul manager european pentru comunicare al Institutelor Culturale Naţionale (EUNIC).
Românul Robert Adam ocupă, de la 1 iulie, această poziţie în cadrul EUNIC, organizaţie internaţională care reuneşte peste 30 de institute culturale naţionale sau alte structuri echivalente din cadrul ministerelor de externe ori ale culturii din ţările UE.
Fondată în 2005, cu un buget anual de peste două miliarde de euro, organizaţia îşi propune să contribuie la afirmarea identităţii culturale europene, atât în interiorul Uniunii cât şi în afară. Ea urmează să deruleze atât proiecte de cooperare proprii, cât şi sub egida Comisiei Europene.
Până în prezent responsabil de comunicare şi coordonator de programe la ICR Paris, absolvent al unor reputate instituţii academice (Sorbona, Ecole Normale Superieure, Sciences Po), traducător, jurnalist, titular al unui curs despre Uniunea Europeană la o universitate franceză, Robert Adam a fost selecţionat în urma unui concurs cu zeci de candidaţi din ţările membre ale UE.
„Sunt extrem de încântat că pot contribui la reliefarea acelei unităţi în diversitate care este marca Europei şi sper ca din această poziţie să pot contribui la o cât mai bună poziţionare a României pe harta culturală a continentului”, spune noul manager pentru comunicare al EUNIC.