Un român, implicat în criza financiară din SUA

Un român, implicat în criza financiară din SUA

Tiberiu Vădan face parte din elita americană implicată în restructurarea giganților financiari, ca urmare a crizei economice actuale. La vârsta de 35 de ani este Senior Director în cadrul celei mai importante companii de restructurari corporative din New York.

Vădan consideră că în România situația se va agrava dacă statul nu se va implica prin crearea de noi locuri de muncă și pachete stimulante. “Întotdeauna am fost extrem de mândru de cine suntem și ce facem. Nu există obstacole, doar tu însuți. Dacă eu pot să reușesc, oricine poate”, a mai precizat românul, absolvent al Harvard Business School.

Vădan a plecat în SUA în urmă cu 17 ani, în timp ce se afla la liceu. Datorită carierei sale, călătorește foarte mult și nu se consideră genul de persoană care să se stabilească într-un singur loc. “Este grozav să devii cetățean al lumii și nu legat de o zonă anume”, a mai precizat românul.

Context: Pe 15 septembrie 2008, Merrill Lynch a fost preluată de Bank of America, printr-o tranzacție de 50 miliarde dolari, deși valora dublu. În aceeași zi, Lehman Brothers, un prestigios actor pe Wall Street, a cerut protecție pentru faliment, iar Washington Mutual, cea mai mare companie de economii și împrumuturi din SUA, a declarat datorii de 8 miliarde de dolari în momentul falimentului.

Cum este să fii implicat în planul de salvare al celui mai mare faliment din istorie? Tiberiu Vădan: Cazurile Lehman Brothers şi Washington Mutual sunt istorice prin magnitudine şi complexitate. Urgenţa şi gravitatea situaţiilor a impus necesitatea unei companii specializată în rezolvarea unor astfel de cazuri de faliment. Alvarez&Marsal este unic poziţionat şi specializat în situații ca acestea, iar invitaţia de a conduce procesul de faliment nu a fost transmisa nici unei alte companii.

Competenţele noastre sunt unice, în sensul că cei 1.400 de profesionişti acoperă 35 de ţări în patru continente, inclusiv Europa şi Asia, unde s-a desfăşurat cazul Lehman. Echipa noastră supervizează vânzarea de bunuri imobiliare în valoare de 30 miliarde de dolari și se concentrează pe încheierea de contracte și proiecte pentru ca afacerile să devină independente sau transferate altor cumpărători.

Aceasta nu este o situație tipică, având în vedere complexitatea ei, dar avem un element-cheie care ne distinge de orice altă. Fie că vorbim despre sectorul public sau despre oricare alte cazuri de criză, echipa noastră este eficientă în a identifica rapid aspectele critice și a permite experților să rezolve situația.

“În opinia mea, o sa continuăm să vedem probleme în piața de credite în 2009 și 2010”, Tiberiu Vădan

Tsunami-ul financiar a declanșat “unde seismice” care au trimis multe economii în recesiune. Care sunt previziuni tale cu privire la piețele din Europa și, implicit, pentru România? Nu sunt de formație economist, iari firma noastră este recunoscută pentru experiența în execuție. Firmele de restructurare ca A&M sunt însă un indicator de referință în multe privințe. Noi suntem chemați când relația dintre o companie și partenerii săi financiari începe să se deterioreze și apar urme de îngrijorare. În Statele Unite, falimentul nu este niciodată prima opțiune, de fapt este ultima la care se recurge în multe dintre situații.

Încă de la începutul anului 2008 noi am sesizat deteriorarea situației creditelor imobiliare, care atrăgeau în proces și firmele de construcții și imobiliare. În acel moment vedeam 2009 ca un moment major în căderea companiilor, dar în scurt timp procesul s-a accelerat și s-a deteriorat rapid. Criza creditelor a împins băncile în situația de a cere capital, iar incapacitatea de a obține lichidități, în alte moduri decât prin intermediul statului, a declanșat un efect de domino.

Aceste aspecte vor face dificil accesul companiilor la fonduri, pentru a-și plăti oamenii, furnizorii și a crește afacerile. Multe proiecte majore vor fi stopate, încetinind devoltarea. Rezultatul va fi creșterea șomajului, iar SUA se confruntă deja cu cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii, ceea ce va determina și scăderea consumului. În opinia mea, o sa continuăm să vedem probleme în piața de credite în 2009 și 2010.

Acest scenariu este destul de sigur în SUA și foarte probabil în Europa și Asia, fiind mult mai accentuat în piețe emergente din China, India și Romania. Aceste țări reprezinta furnizorii către Vest în multe privințe, iar dacă Vestul nu cumpără, întreprinderile încetează producția.

În România, oamenii au bunuri majore înghețate și proiecte imobiliare nevândute sau neterminate. Infuzia de numerar sunt sigur că nu va veni de la sistemul bancar. Fără o implicare potrivită a statului în crearea de locuri de muncă, ajutor social și pachete stimulante, se va agrava situația.

Nimic nu m-ar încânta mai mult decât să lucrez cu una dintre industriile noastre din România. Văd imense oportunități în a utiliza creditele bancare pentru a determina creșterea corporativă din România, iar băncile au nevoie de abilitatea de a interveni când aportul lor mai activ este necesar. La acest moment, acea capacitate este slabă în România, iar o firmă ca a noastră poate ajuta.

De ce ai ales domeniul fuziunilor, restructurării și achizițiilor? Care este poziția ta în cadrul companiei? Am început să lucrez în proiecte de restructurare corporativă la scală largă și am avut șansa să învăț foarte mult despre industrii diferite și modele de business. Prin acele tranzacții am fost expus la complexitatea colaborării cu mii de angajați, clienți, furnizori și acționari.

Înainte de a lucra pentru Alvarez&Marsal, am făcut parte din echipa celor de la Morgan Stanley și Deloitte Consulting. Am ales A&M pentru că știam că vreau să continui să lucrez în tranzacții, dar eram atras și de “acțiunea” de restructurare și managementul de criză. În plus, vroiam o poziție de lider și posibilitatea să fiu promovat rapid, în funcție de performanțe. Acele atribute continuă să fie valabile și acum. A&M ofereau un set unic de competențe și oameni care se potriveau perfect cu obiectivele mele de acum patru ani, când am intrat în companie.

Am avut șansa să demonstrez capacitatea mea de leadership și business development și am fost promovat rapid de la Manager, la Director și apoi la Senior Director. Cred că la momentul acesta sunt cel mai tânăr Senior Director din companie.

În plus, conduc echipa noastră de recrutare la Harvard, ceea ce nu presupune doar identificarea de noi membri talentați, dar și participarea la conferințe, ca invitat, și colaborarea cu profesori pe diferite proiecte.

--------------------------------------------- Interviu acordat, în exclusivitate, pentru Strada32.com şi Evenimentul Zilei.

Strada32.com este reţeaua globală a românilor din Diaspora. Comunitatea aduce elementele de referinţă în susţinerea românilor expatriaţi pentru a crea contextul în care ei se conectează, au posibilitatea de a schimba experienţe personale şi profesionale şi de a construi un sistem de suport în experienţa globală de emigrant.

Ne puteți urmări și pe Google News