Un român are cea mai bună voce de bariton din lume

Este recordman mondial, fiind baritonul cu cea mai îndelungată activitate neîntreruptă. A avut peste 1000 de concerte, a cântat alături de giganţi ai muzicii lirice precum Placido Domingo, Renata Scotto, Monserrat Caballe, Luciano Pavarotti.

Dan Iordăchescu s-a născut la 2 iunie 1930, petrecându-şi copilăria la Hlipiceni, judeţul Botoşani. În sat, astăzi, şcoala îi poartă numele.

Mama, Sevastia, era învăţătoare şi cântăreaţă de muzică populară tradiţională, iar tatăl, George, a fost profesor de fizică. După anii de început în Hlipicenii Botoşanilor, Dan Iordăchescu pleacă la Iaşi, unde va urma cursurile Colegiului National. Va păstra însă, pentru totdeauna, mirajul Hlipicenilor, misterul Prutului, dorul de fraţii basarabeni.

Mai târziu va cânta pe marile scene ale lumii Cântec basarabean. „Mi-s tare dragi basarabenii. Îi iubesc pentru că eu sunt de la „Botşeni”, Hlipiceni, chiar de lângă Prut. Şi mergeam la Prut şi mă scăldam, înotam şi treceam şi dincolo, vara mai ales, mergeam la fraţii mei basarabeni”, îşi amintea acum câţiva ani artistul.

Citiți articolul integral în Rețete și vedete.