Un român anunţă o invenţie revoluţionară

Christian Neacşu a prezentat în această primăvară, la Paris, în calitate de purtător de cuvânt al celor care au iniţiat proiectul, una dintre cele mai importante invenţii ce va putea avea un rol considerabil în sectorul energetic la nivel mondial: o instalaţie care permite folosirea apei drept combustibil pentru maşini sau pentru încălzirea locuinţelor. În exclusivitate pentru evz.ro, Neacşu prezintă avantajele acestei instalaţii, dar şi importanţa de a susţine eforturile inventatorilor.

Emigrat în Franţa din 1988, piteşteanul Christian Neacşu s-a stabilit definitiv în această ţară în 1992. Activitatea sa de bază este cea de creator artistic şi designer în porţelan de Limoges.

Activitatea principală de designer i-a permis lui Neacşu să-şi exporte creaţiile peste Ocean. Lucrează pe contracte mari, iar lucrările sale sunt prezente pe siturile marilor distributori. Ultimele creaţii reprezintă teme sau adaptări după Balete sau Opere celebre. Acestea vor fi prezente pentru stagiunea din toamnă la Metropolitan, Coven Garven sau la Sydneyn, în San Francisco.

Pasionat de inventică, acesta s-a alăturat iniţiativei României de a crea un Forum Mondial al Cercetătorilor şi Inventatorilor, la care s-a alăturat Franţa, ca ţară fondatoare.

Din 2006, de la crearea sa, forumul a primit până acum alte 36 de state membre. Anunţul invenţiei româneşti care va revoluţiona sectorul energetic a fost făcut cu ocazia ediţiei din martie a forumului, acesta fiind primit cu entuziasm atât de cercetătorii prezenţi, cât şi de presa de specialitate din Franţa.

EVZ: Cum aţi ajuns să vă implicaţi în Forumul Mondial al Cercetătorilor şi Inventatorilor? Christian Neacşu: Sunt inventator şi, fireste, ca român şi francez am relaţii amicale şi de colaborare cu inventatorii din România şi, într-o anume măsură, cu preşedintele Forumului, distinsul domn Radu Marin, din Bucureşti.

În acest an România deţine mandatul de preşedinte al Forumului. Ce reprezintă acest mandat pentru inventatorii români? Este un lucru prestigios şi am impresia că la noi nici nu se dă seama de importanţa sa. La ideea şi initiaţiva României, legată de iniţiativa acestui forum, s-a raliat şi Franta, în 2006. Până în prezent au aderat 36 de ţări din lume. Ceea ce nu este puţin lucru. Asta vorbeşte despre seriozitatea şi nevoia acestui organism non-guvernamental.

Care au fost temele principale de discuţii în cadrul acestui forum? Invenţiile, inventatorii, cum pot fi ei ajutaţi în vederea unui bine comun, progresul societăţii, întrucât invenţiile sunt la baza progresului şi modernizării societăţii.

În ce constă invenţia românilor, importantă pentru sectorul energetic la nivel mondial? România, prin vocea preşedintelui Forumului a anunţat, între alte probleme ce ţin de inventică, o realizare mondiala deosebită. Este vorba despre performanţa unui grup de cercetători români, care a reuşit, după lungi căutari şi experimentări, să realizeze o invenţie care ar putea rezolva marile probleme energetice ale lumii şi poate contribui la a da un răspuns eficace la chestiunile ecologice şi de mediu si să atenueze chiar, criza economică actuală a lumii.

Aceasta instalaţie tehnologică permite utilizarea directă a hidrogenului, fără transport şi stocare, precum în cazurile cunoscute până acum în lume, în scopul de a putea alimenta motoarele diverse de vehicule de transport, inclusiv de transport în comun, dar şi intalatii producătoare de căldură cum sunt centralele individuale de încălzire.

Fără falsă modestie, acestă invenţie care produce energie prin utilizarea combusiei hihrogenului şi care este ecologică ar putea deveni soluţia energetică a planetei. Suntem primii care reuşim aceasta.

Nu v-ar place să puteţi circula cu maşina sau încălzi casa având drept combustibil apa? De ce să nu ne recunoaştem valorile şi de ce să aşteptăm să ne-o ''împrumute'' alţii?

Care sunt principalele avantaje ale acestei invenţii? Invenţia foloseşte hidrogenul ca şi combustibil. Costul, în raport cu cel similar de acum se reduce cu cel puţin 60%, instalaţia este ecologică, astfel că poluarea este zero. Prin urmare, şi motoarele vor fi ecologice. Epuizarea resurselor petroliere este, la nivel mondial, o preocupare. Şi a venit momentul în care trebuie găsită o soluţie. Este admirabil faptul că am găsit-o noi şi chiar dacă unii sunt sceptici, este vorba despre o mare realizare, care poate aduce lumii un beneficiu.

Care sunt principalele dificultăţi cu care se confruntă inventatorii români? Ca şi cei din Franţa: lipsa înţelegerii şi lipsa de ajutor a puterii publice, a clasei politice, care nu poate sau nu vrea să vadă că invenţiile şi creaţiile de orice natură sunz motorul de bază al societăţii.

Scopul forumului este să-i ajute în primul rând pe inventatori. Aceştia se confruntă cu dificultăţi materiale legate nu numai de crearea propriilor invenţii, cât şi brevetarea acestora şi costurile anuale legate de acest aspect, taxa de protecţie a brevetului. Acesta, după 20 de ani “expiră”, iar produsul ajunge în domeniul public. Un inventator primeşte de la fabricant, 0,1% din valoarea invenţiei sale, iar noi vrem să creştem acest procent la 10%.

În România, ca să depui un brevet este mai scump decât în Franţa. În SUA este doar 30 de dolari. Prin acest forum dorim să facem şi un apel către investitorii din Franţa să sprijine inventatorii. Cu aceste realizări se pot crea mii de întreprinderi care, la rândul lor, pot oferi locuri de muncă. Sunt foarte multe invenţii care “dorm”, din cauza taxelor anuale, a faptului că băncile nu îi ajută pe inventatori şi a lipsei de mediatizare.

Ce părere aveţi despre cercetarea din România? Nu este susţinută cum ar merita. Iar Franţa are şi ea probleme în acest sens, prin suprimarea sau diminuarea bugetului cercetătorilor.

Când aţi început să dezvoltaţi interes pentru inventică? Din totdeauna. Un vis al meu a fost şi a rămas  să pot capta şi înmagazina energia ''conţinută'' într-o scânteie naturală, în fulger. Pare năstruşnic, dar într-o zi cred că cineva va găsi soluţia.

Care este sfatul dumneavoastră adresat tinerilor inventatori şi cercetători români? Fără fals patriotism şi ipocrizie, eu cred că dincolo de situaţia actuală şi de dificultăţile prezente, dincolo de tracasările cotidiene sau de absurditatea administrativă, vă rog să nu încetaţi să visaţi, pentru a putea crea. Şi nu încetaţi să realizaţi chiar şi cele mai nebune sau năstruşnice idei. Va veni o zi când o sa fiţi mândri de ceea ce aţi avut curajul şi tăria să duceţi până la capăt.

Care sunt obiectivele dumneavoastră profesionale? Arta, Spiritualitatea şi diverse, afaceri corecte ce sper să putem realiza şi să pot materializa şi alte invenţii pe care le-am realizat deja, dar pe care încă nu le-am brevetat din cauza costurilor destul de mari. Este paradoxal, incredibil şi aberant în sine să creezi ceva, pentru binele societăţii, şi să plăteşti pentru asta.